Vreme de bilant, dupa treisprezece ani.
Istoria era grabita in decembrie '89. Dintr-o data, s-au prabusit toti stalpii vechii puteri: partidul unic, parlamentul, guvernul. De-atunci, an de an, statul a cunoscut schimbari esentiale.
Dar economia? Multi romani gandes
c ca economia a esuat. Si ca din aceasta cauza lor le este... mai rau ca inainte.
Cum era "inainte"? Au trecut deja treisprezece ani. Multi, cei mai multi nu-si mai amintesc. Au uitat cozile, ratiile, frigul din apartamente, zilele fara apa calda, zilele fara apa rece. Iin minte doar ce li s-a intamplat zilele trecute. N-au cum sa uite ca au fost ieri sau azi in piata si s-au lovit de preturi mari. Prea mari fata de salariile lor mici. Mai cu seama, nu uita ca nu si-au platit intretinerea, fiindca n-au avut bani. Sau ca leafa lor e de supravietuire.
E insa corecta o astfel de judecata, bazata numai pe cifre ce exprima puterea de cumparare a salariului? Fara indoiala ca nu este corecta. Populatia Romaniei a intrat in anul 1990 avand in buzunare si la CEC 300 miliarde de lei. Daca inmultim acesti bani cu 2.000 (pentru ca in medie de 2.000 de ori au crescut preturile din '90 si pana in prezent) va rezulta o suma imensa: 600.000 de miliarde. Dublu fata de totalul intregii mase monetare a tarii in octombrie 2002. Ce de bani aveau romanii!...Dar acesti bani zaceau in buzunare din cauza ca oamenii nu aveau ce sa cumpere: fie ca unele produse erau rationalizate, fie ca marfurile de stricta necesitate lipseau din magazine.
In '90, banii s-au inmultit si mai mult. Cea dintai cerinta in fata noii puteri a fost absorbirea acestui surplus de masa monetara. Existau doua cai: cresterea ofertei de marfuri sau inflatia. Cum oferta de marfuri a scazut continuu, a ramas o singura solutie: inflatia. Buzunarele romanilor au fost repede golite. Banii de la CEC au fost spulberati de cresterea preturilor.
Publicatia franceza de specialitate "LE FIG-ECO", facand analiza economiei Romaniei in acele vremuri de rascruce, prognoza ca in perioada de tranzitie la economia de piata situatia se va schimba: "Magazinele vor fi pline cu marfuri, dar lumea va avea tot timpul impresia ca nu are destui bani in buzunare". Prognoza corecta. Mai departe, insa, normal ar fi fost ca noi romanii sa gandim cum sa facem rost de bani, muncind pentru un salariu bun sau initiind afaceri. Un "amanunt" i-a scapat insa din vedere analistului francez: ca pe masura ce vor trece anii se vor inmultii arieratele, pierderile din intreprinderi, stocurile de produse finite. Si iata cum, dupa treisprezece ani, oamenii nu numai ca au impresia ca n-au bani, dar chiar nu au. Si atunci, cu ce sa cumpere marfurile care se fabrica ? De aici cercul vicios: fabricile nu vand pentru ca oamenii nu au cu ce cumpara. Iar oamenii n-au bani fiindca fabricile n-au cu ce sa-i plateasca bine in conditiile in care nu-si vand produsele.
Incercarile repetate de salvare a industriei de stat au lovit in piata de consum. Dar ineficienta unor giganti nu a putut fi acoperita decat pe termen foarte scurt. Si nici politica de a lua de la cei care tac si a da la cei care fac galagie si ameninta nu poate fi de lunga durata. Toate astea - si multe altele - intretin impresia ca traim mai rau ca inainte. Asta si fiindca am uitat cum a fost inainte.
Sigur, populatia spera ca dupa treisprezece ani sa traiasca altfel. Si ar fi putut sa traiasca altfel daca in acest timp nu ne-am fi furat singuri caciula. Am refuzat medicamentele amare, de care bolile economiei noastre aveau nevoie.
tara de dincoace de "cortina de fier", din zona comunista a Europei, Romania a fost dominata pana in decembrie '89 de o ideologie ce manifesta o aversiune obsesiva fata de economia de piata. Era refuzat pana si adevarul ca piata, departe de a fi o creatie a capitalismului, este o expresie fundamentala a civilizatiei. La 1 ianuarie 1990, cand s-a tras linie, economia cunoscuse deja unele schimbari. Nu mai aveam planificare. Treptat, pe masura ce ne luminam, am inceput sa vorbim despre credite in loc de subventii, despre contracte in loc de relatii centralizate, dictate prin plan. Chiar despre promovarea stimulentelor materiale in locul celor exclusiv morale. Dar una e sa vorbesti si alta sa faci. De la vorbe la fapte, drumul s-a dovedit a fi lung.
