Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

FYR Macedonia - Serbia

După ce a ratat calificarea la Euro 2008, Serbia a renunţat la spaniolul Javier Clemente şi va fi pregătită cel puţin până în vara lui 2010 de Miroslav Djukic, fost internaţional sârb şi cel mai aşteptat nume pentru a prelua banca tehnică a naţionalei. Abia retras din activitatea de jucător, Djukic a condus excelent naţionala de tineret a Serbiei şi a încheiat cu Partizan Belgrad în fruntea clasamentului prima parte a sezonului, primind şi trofeul de cel mai bun antrenor sârb al anului. Macedonia este o echipa fara prea multe pretentii la calificarea unui campionat, fie el european sau mondial. Chiar daca nu este o echipa prea puternica poate sa puna unele probleme Serbiei in acest amical. Un meci care va avea loc intre Macedonia fosta adversara a Romaniei din cadrul preliminariilor de la Euro 2008 si Serbia, viitoarea adversara a tarii noastre pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2010. Serbia incearca sa-si spele rusinea necalificarii, sperand ca de data aceasta va reusi sa obtina un rezultat bun.

Slovenia - Danemarca

Ultimul amical pe care il voi alege astazi este cel dintre Slovenia si Danemarca.Doua echipe care nu s-au calificat la campionatul european din 2008 disputat in Austria si Elvetia.Danemarca este echipa mai buna dupa parerea mea cu jucatori care evolueaza la cel mai inalt nivel in europa.Danemarca va folosi astazi 3 jucatori care sunt la prima aparitie sub culorile danemarcei , si este vorba despre , fundasul Christensen si cei doi mijlocasi Zimling si Beckmann.Slovenia nu este ce a fost odata , cand s-a calificat in dauna romaniei la campionatul mondial din 2002.Ultima partida disputata de Slovenia pe propriul teren a fost impotriva celor de la Bulgaria si au pierdut cu scorul de 2-0.Danemarca a castigat si ea pe propriul teren in fata Islandei , la ultimul meci .Danemarca spera sa se califice la campionatul mondial din Africa din 2010 .Cred ca astazi Danemarca va castiga fara mari probleme in Slovenia , si cu siguranta la un gol diferenta.Meciul va incepe la ora 21 : oo ora romaniei.

Frankfurt Eintracht - Bielefeld

Azi se disputa primul meci din etapa a 19-a a doua etapa din retur. Eintracht Frankfurt o va avea azi ca adversar pe Bielefeld. Eintracht se afla momentan pe locul 8 in clasament cu 26 de puncte de unde 14 le-a castigat pe teren propriu avand acasa 4 victorii 2 egaluri si 2 infrangeri, un golaveraj de 9:9. Bielefeld se afla pe locul 14 cu 18 puncte avand cu 3 puncte mai mult decat ocupanta locului 16 ultima care retrogradeaza. De remarcat este ca in prima etapata Eitracht a reusit o victorie uimitoare pe terenul lui Hertha cu 3-0 in timp ce Biefeld a pierdut pe teren propriu 0-1 cu Wolsburg. In acest an Biefeld a mai jucat un meci in cupa de unde a iesit invinsa in fata lui Jena . In tur scorul dintre cele doua echipe a fost 2-2. Pentru azi eu voi miza pe o victorie a celor de la Frakfurt vazand ca Biefeld nu are un parcurs bun in deplasare avand din 8 meciuri disputate doar 4 puncte marcand 5 goluri si priminad 28. Mult Noroc, S-avem Bafta!

Eintracht Frankfurt - Arminia Bielefeld

Primul meci din etapa cu numarul XIX din Germania Bundesliga se desfasoara intre echipa gazda Eintracht Frankfurt si Arminia Bielefeld. Gazdele noastre se afla pe locul 8 in clasament; practica un joc destul de bun acasa avand 4 victorii, 2 egaluri si 2 infrangeri, golaveraj 9-9(0); In ultimele 5 meciuri jucate au inregistrat 2 victorii in deplasarile de la Herta Berlin si Duisburg, scor corect 3-0 respectiv 1-0; 2 egaluri(unul acasa cu Schalke 04, scor 2-2 si unul in deplasarea de la Wolsburg, acelas scor); si o singura infragere pe teren propriu cu Vfb Stuttgart, un incredibil scor de 1-4. De partea cealalta ospetii nostri ocupa locul 14 cu un joc foarte slab in deplasare avand 1 singura victorie, 1 egal si 6 infrangeri(dintre care 3 consecutive) golaveraj slab 5-28(-23); in ultimele 5 meciuri jucate au reusit sa obtina o singura victorie acum 2 etape acasa cu Vfb Stuttgart, scor 2-0; infragerile au fost inregistrate 2 acasa cu Wolsburg(0-1) si Bayern Muchen(0-1) si 2 in deplasare la Dortmund(umilitor 6-1) si Bochum(3-0). In aceasta seara se va juca un meci deschis, cu multe faze de gol de partea ambelor echipe. Predictia mea pentru acest meci este ca vor fi Sub 10,5 Cornere.

FC St.Pauli - Carl Zeiss Jena

" For two" Jena a terminat pe penultimul loc in Budeslinga 2 turul din acest sezon, dar meciurile bune facute in stagiul de pregatire cat si victoria din cupa in fata divizionarei de prima liga Arminia Bielefeld le-a dat speranta pt acest retur. Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, Jena a pierdut prima partida din retur impotriva echipei Aachen. Dar o infrangere nemeritata, Jena a prestat un joc formidabil dar a clacat neexplicabil in ultimul sfert de ora si primind 2 goluri care i-au suflat puncte pretioase.St Pauli, micuta echipa din Hamburg nu de mult era in Budeslinga 1 abia sezonul acesta a inceput sa mai dea semne de revenire si a promovat in Budeslinga 2 dar obiectivul principal ramane salvarea de la retrogradare. O partida buna reusita si de ei la FC Koln, carora le-a suflat surprinzator un punct. Meci de 1 la prima vedere, dar sa nu de repezim si sa studiem atent situatia. Jena daca nu obtine astazi 3 puncte si nu 1 punct le va fi foarte greu sa mai revina si sa se salveze de la retrogradare, desi uni o sa zica ca e absurd sa vorbin de asa ceva cand mai sunt atatea etape, pt ca ii asteapta 3 partide in care nu cred ca pot emite pretenti. Presupun ca lupta se va relansa in subsolul clasamentului si aceasta echipa Jena mai are inca un cuvant de zis.

ST. PAULI vs CARL ZEISS JENA

FC ST. PAULI intalneste azi pe CARL ZEISS JENA. Pauli tocmai promovati din liga a 3-a au primit prima sansa din partea caselor de pariuri desi eu consider ca sunt egale ca forte, Jena avand un inceput foarte bun de retur castigand meciul din cupa impotriva celor de la Biefeld. Urmatorul meci cu Aachen pe care daca va amintiti cum l-am dat eu pronostic l-au pierdut pe ultimele minute dar Aachen are pretentii de Bundesliga I. In clasament Jena ocupa penultimul loc si daca nu inving sau scot cel putin un egal situatia se inrautateste. Normal ar fii o victorie a gazdelor dupa meciul bun facut data trecuta de acestia la FC Koln. Eu merg pe 2 solist si se cunosc foarte bine meciurile din Bundesliga 2 unde unii ar zice ca blaturile sunt la ordinea zilei. Pentru cei care nu ma cred as fi pus peste 2,5 goluri dar sunt mai avar si m-a atras cota mai mare. Sa avem bafta!

Dinamo BucureÅŸti - Lech Poznan

Campioana Romaniei va incerca in aceasta dupa - amiaza sa obtina victoria in fata celor de la Lech Poznan.Dinamo in ultimele partide nu a reusit sa invinga si astazi ar fi cazul sa o faca pentru a arata ca este o echipa de valoare.Noile achizitii ale ros - albilor nu cred ca vor evolua in aceasta dupa - amiaza poate argentinianul Miranda in a doua repriza insa Pekaric nu va juca cu siguranta pentru ca abia a sosit in romania si apoi a plecat in Antalya.Actionarul Cristi Borcea a declarat ca nu il intereseaza rezultatele din amicale insa cred ca a venit cazul sa mai si invinga pentru moralul echipei.Dinamo joaca foarte bine insa in atac rateaza foarte mult si acest lucru nu ii ajuta.Dupa parerea mea Dinamo va incepe tare acest meci si cred ca va invinge fara nici o problema pentru ca este o echipa de top in Europa si nu cred ca ii poate sta in cale o echipa care nu reprezinta nimic.Bafta tuturor si sa castigati tot mai multi!!!

MSV Duisburg - VfB Stuttgart

Etapa a 20-a din Bundesliga programeaza o partida interesanta intre 2 echipe aflate in suferinta. Gazdele, MSV Duisburg ocupa ,momentan, ultima pozitie cu doar 14 puncte stranse pana acum. Campioana en-titre, VfB Stuttgart are un parcurs foarte slab pana acum in campionat, situandu se abia pe treapta a 10-a cu 25 de puncte si are d emuncit serios daca doreste sa prinda macar un loc de Cupa Uefa. MSV Duisburg a castigat acasa 2 meciuri, a remizat o data si a pierdut 7 partide, golaveraj 10:17 si 7 puncte stranse. Cu un Claudiu Niculescu in mare forma(acesta a marcat un eurogol etapa trecuta in deplasarea de la Wolfsburg) sunt convins ca gazdele le vor pune mari probleme campionilor. De fapt, fiecare echipa are o singura varianta viabila in acest meci: victoria. Un egal nu ajuta pe nimeni! Va fi un meci frumos, cu multe faze de poarta si cu siguranta cu multe goluri!!!! Atat gazdele cat si oaspetii vor marca mai mult ca sigur in aceasta partida. Claudiu Niculescu, Ciprian Marica si Sergiu Radu ne vor ajuta sa castigam astazi. Mult succes!!!!

DUEL ROMANESC

challenge cup Vom avea cel puțin o semifinalistă.

Tomis Constanța și Dunărea Brăila, echipele româneşti din sferturile Challenge Cup, se vor lupta între ele pentru semifinale.

Ambele tabere sunt oarecum mulţumite, fiecare crezând că adversara nu mai are secrete. Ultima întâlnire dintre cele două a avut loc pe 29 septembrie 2007, Tomis câştigând la Constanţa cu 27-22. Înfrângerea a învolburat apele la Brăila, oficialii dunăreni luând decizia de a o demite pe antrenoarea Alexandrina Soare la numai câteva zile după acel eşec. La masculin, UCM Reşiţa e favorită în „dubla" cu Arkatron Minsk, în timp ce Poli Timișoara şi portughezii de la Benfica pornesc cu şanse egale.

"FERM"

„Briliantul" Fiorentinei: „Sunt Mutu și nu-mi cer scuze".

Adi Mutu nu face niciun pas înapoi.
Adrian Mutu a fost declarat jucătorul ultimei etape în Serie A, după ce a adus victoria cu 2-1 pentru Fiorentina în meciul contra Cataniei cu un gol fabulos.

Cu toate acestea a scindat lumea fotbalului peninsular în două tabere, ca urmare a acelui balet făcut în finalul partidei, în faţa lui Alvarez şi Baiocco, socotit de către sicilieni drept un gest de batjocură. La emisiunea „Domenica Sportiva" s-a ajuns până la a-l compara la caracter pe Mutu cu rebelul Italiei, Antonio Cassano, iar căpitanul Cataniei, Baiocco, l-a numit pe român „om mic, din lumea a treia". Împotriva lui Adrian a fost şi un fost jucător florentin, Aldo Agroppi: „În locul lui Baiocco îi dădeam un şut în testicule, să nu-şi revină din durere o jumătate de oră". În schimb, căpitanul violeţilor, Dario Dainelli, afirmă că Mutu a fost prea calm, pentru că el l-ar fi taxat pe Baiocco dându-i un cap în gură. Mutu a replicat: „Nu-mi cer scuze, pentru că nu am de ce. Nu am luat pe nimeni în bătaie de joc, lucruri asemănătoare fac şi Ibrahimovic sau Ronaldinho şi sunt o parte din arsenalul nostru, al virtuozilor cu mingea. Pe mine mă preocupă lupta pentru UEFA şi pentru locul de Liga Campionilor. Eu aș alege să câștigăm Cupa UEFA, dar drumul e lung. Golurile cu Rosenborg şi Catania le dedic fetiţei mele Adriana, care ştie să zică la doi ani mama, tata şi gol".

2 milioane de euro sunt gata să-i ofere șefii Fiorentinei lui Mutu pe sezon până în 2014, actualul contract expirând în 2011, deși plafonul salarial este în acest moment de doar 1,5 milioane euro


Mutu despre:

Prandelli

E ca un frate mai mare. E cel mai bun antrenor pe care l-am avut în cariera mea. Am lucrat și cu alți tehnicieni până în acest moment, dar el mă înțelege cel mai bine.

Luca Toni

Suporterii Fiorentinei nu trebuie să se teamă că vor revedea în mine un alt caz Luca Toni, pe care, oricum, sper să-l întâlnesc în finala Cupei UEFA, într-un meci cu Bayern München.