Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Primul-ministru si-a numit doi ex-consilieri in functia de vicepresedinti la APAPS

Premierul Adrian Nastase a trecut la aplicarea Ordonantei de Urgenta nr. 131/2002 si a numit trei noi vicepresedinti cu rang de secretar de stat in cadrul Autoritatii pentru Privatizarea si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS), numarul acestora ajungand la cinci, se arata intr-un comunicat al institutiei remis, luni, agentiei Mediafax. Cei trei secretari de stat recent numiti in aceste functii sunt Stan Popa, Victor Florin Dumitriu si Claudiu Stefan Seucan. Stan Popa va avea atributii in ceea ce priveste administrarea participatiilor statului, se precizeaza in comunicat. Popa a indeplinit functia de director general al Departamentului pentru Administrarea Participatiilor Statului din cadrul APAPS. Fostul secretar general al Eximbank si ex-consilier al premierului Adrian Nastase, Victor Florin Dumitriu, va avea atributii in domeniul postprivatizarii, in timp ce de activitatea Departamentului juridic va raspunde Claudiu Seucan, un alt ex-consilier al premierului. Numarul secretarilor de stat din cadrul Autoritatii pentru Privatizarea si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS) va fi majorat la sase, in urma aplicarii acestei ordonante de urgenta. Conducerea Autoritatii este asigurata in prezent de catre cinci secretari de stat, cel de-al saselea urmand sa fie numit in perioada urmatoare si sa aiba ca atributii implementarea programelor de restructurare si dezvoltare, precum si monitorizarea performantelor societatilor comerciale, atat de stat, cat si private. George Musliu ocupa functia de vicepresedinte in cadrul APAPS pe probleme de privatizare, iar Iacob Zelenco este vicepresedinte pentru relatia cu Parlamentul si cu sindicatele. Conducerea operativa si coordonarea activitatii Autoritatii pentru Privatizare sunt asigurate, in prezent, de catre un presedinte, Ovidiu Musetescu, membru al Guvernului, sase vicepresedinti si un secretar general, care au in subordine circa 500 de angajati.

Ninsoarea a perturbat deja traficul rutier

Circulatia rutiera in zona de munte a judetului Suceava se desfasura, luni, cu dificultate din cauza ninsorilor, iar conducerea Regiei Autonome de Drumuri si Poduri (RADP) Suceava sustine ca, in cazul in care ninsorile vor continua in zilele urmatoare, nu va putea actiona pe drumurile judetene cu materiale antiderapante deoarece nu are bani pentru cumpararea acestora, transmite corespondentul Mediafax. Pe drumurile judetene, Regia Autonoma de Drumuri si Poduri Suceava nu va putea actiona daca ninsorile vor continua in urmatoarele zile, intrucat nu are fonduri pentru achizitionarea de materiale antiderapante si combustibili, a declarat, luni, directorul RADP Suceava, Eugen Girigan. El a spus ca, la ultima rectificare bugetara, din Fondul special al drumurilor s-a redus, pentru judetul Suceava, suma de 8,5 miliarde de lei, care urma sa fie folosita in lunile noiembrie si decembrie 2002.

Posta Romana a lansat serviciul "e-mandat"

Compania Nationala Posta Romana (CNPR) a lansat, ieri, serviciul "e-mandat", care asigura remiterea unor sume nelimitate de bani intr-un interval de cel mult 24 de ore de la depunerea sumei catre destinatari aflati la orice adresa postala. Prezentarea trimiterilor "e-mandat" (mandat transmis electronic) va fi posibila numai la cele 674 de unitati postale care furnizeaza serviciul "e-post", dar achitarea acestora se efectueaza in toata tara. Expedierea sumelor prin mandate electronice si plata tarifelor in vigoare vor fi efectuate prin numerar sau ordin de plata. Potrivit comunicatului CNPR, costul unui formular "e-mandat" este de 500 de lei, in timp ce tariful de inregistrare si cel de transmitere este de 1.000 de lei, respectiv 30.000 de lei. Lansarea noului serviciu are loc la scurt timp dupa incetarea prestarii de servicii financiare prin mandatele telegrafice.

"Daca fac greva este problema lor"

Ministrul Administratiei Publice, Octav Cozmanca, a declarat, ieri, ca nu se poate acorda nimic in plus fata de cat este prevazut in acest an pentru salariile functionarilor publici. "Daca fac greva este problema lor. Le-am spus foarte clar ce se poate acorda. Nu stiu de ce se insista pentru ca nu se poate acorda nimic in plus la salarii", a spus Cozmanca.

Fondul anual de salarii la Electrica scade la "numai" 2.950 de miliarde

Ministerul Industriei si Resurselor va reduce fondul de salarizare a personalului Electrica cu peste 50 de miliarde de lei, pentru ca societatea sa se incadreze in prevederile bugetului de venituri si cheltuieli prevazut pentru anul 2002, au declarat, luni, agentiei Mediafax, surse din cadrul Electrica. "Fondul de salarizare al societatii, in valoare de circa 3.000 de miliarde de lei, va fi redus cu circa 50 miliarde de lei. Diminuarea reprezinta o recorelare a fondului de salarii in functie de numarul de angajati, intrucat din cadrul Electrica au fost disponibilizate, in acest an, cateva sute de persoane, iar alte 4-500 de angajati au fost transferati la Hidroelectrica", au precizat sursele citate. In urma aplicarii acestei masuri, o serie de drepturi banesti, reprezentand aproximativ 20% din salariul lunar, primite in ultimii ani de catre personalul societatii pentru cheltuielile legate de sarbatorile specifice sfarsitului de an nu vor mai fi acordate. "Cei 24.000 de angajati ai societatii nu au beneficiat, in acest an, de nici o marire salariala", au precizat sursele citate. Politica salariala in cadrul intreprinderilor de stat este unul dintre subiectele asupra carora reprezentantii Fondului Monetar International au adus critici autoritatilor romane. O alta societate aflata in portofoliul Ministerului Industriei si Resurselor, Societatea Nationala a Petrolului Petrom, isi va reduce fondul de salarii cu peste 1.000 de miliarde de lei, pentru a se incadra in bugetul de venituri si cheltuieli prevazut pentru anul 2003.

Buteliile care se vand prin sate sunt umplute pe jumatate

Oficiul judetean pentru protectia consumatorului Gorj a primit, in ultima perioada, zeci de sesizari cu privire la greutatea buteliilor de aragaz comercializate in unele comune ale judetului, cum ar fi Balesti si Telesti. Astfel, inspectorii Oficiului, impreuna cu cei de la Biroul judetean de metrologie, au verificat toate recipientele aflate la vanzare si produse de societatile Gaz Hateg, Petrom sau Rafo Onesti. S-a constatat ca multe butelii erau comercializate fara existenta unor documente de calitate, erau ruginite, iar inscriptiile termenelor de verificari periodice lipseau cu desavarsire. Ion Tudor, seful OJPC Gorj, a precizat ca au fost depistate nereguli privind umplerea buteliilor cu gaz metan lichefiat la produsele Gaz Hateg, recipicentele cantarind aproape jumatate din cat ar fi normal. Toate buteliile gasite necorespunzatoare au fost retrase de la c

Salariile bugetarilor vor creste cu 3 la suta

Salariile angajatilor bugetari vor fi indexate de doua ori, anul viitor, aceste majorari urmand sa depaseasca indicele prognozat al inflatiei pentru 2003, se arata intr-un comunicat al Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale (MMSS). Astfel, o indexare de sase la suta va fi acordata in sectorul bugetar la 1 ianuarie anul viitor, o alta - de noua la suta - fiind aplicata la 1 octombrie. Potrivit MMSS, "aceste cresteri salariale vor acoperi integral indicele mediu de crestere a preturilor de consum in anul 2003 si vor asigura o crestere in termeni reali cu trei la suta".

Greva de avertisment in primarii, Finante, Case de Sanatate

Functionarii publici afiliati la Uniunea Sindicatelor Functionarilor Publici din Romania, membrii Federatiei Sindicatelor Statisticienilor si cei ai Federatiei Sindicatelor din Casele de Asigurari de Sanatate din Romania anunta ca vor organiza maine o greva de avertisment de doua ore in intervalul 8,00-10,00. In aceasta perioada va fi intrerupt lucrul in directiile financiare, casele de sanatate, trezorerii si in administratia publica locala din 14 judete. Greva de avertisment ar putea fi urmata in cursul saptamanii viitoare de o greva generala in cazul in care Guvernul Romaniei nu va lua masuri pentru solutionarea revendicarilor, in principal fiind vorba de majorarea salariilor functionarilor cel putin la nivelul venitului mediu pe economie. "Noi nu cerem Guvernului decat sa respectam legea si sa nu mai faca un buget electoral ci un buget care sa vina si in sprijinul functionarilor publici in asa fel incat salarizarea acestora sa fie in limitele decente si nu o salarizare de somer. Miercuri, 6 noiembrie 2002, intre orele 8 si 10 nu vor circula bani in Romania si nu vor circula hartii", a spus Vasile Marica presedintele Uniunii Sindicatelor Functionarilor Publici. Blocul National Sindical si Uniunea federativa ATLAS au anuntat ca vor sustine actiunile greviste declansate de cele trei federatii. "Avem deja semnale din partea federatiilor membre ale BNS si, daca Guvernul va continua sa ignore problemele functionarilor publici, este posibil ca si alte organizatii din BNS sa declanseze greva de solidaritate", a anuntat Dumitru Costin, presedintele BNS.

A murit Circul

"Mami, sarpele e fiert?", intreaba un copil, aratand spre un boa constrictor. Nu imaginatia micutului e de vina, ci realitatea cruda. Intai ca reptila nu face mare lucru. Zace, in timp ce o duduie sumar imbracata ii da tarcoale zvancnind din buric. Al doilea, ca in pacla violeta din arena Circului Globus pare fiarta si dresoarea, nu doar jivina pe care multi copii o vad prima oara in carne si oase. Adica, vorba vine "o vad". Ei mai degraba ghicesc ce se petrece in timpul spectacolului, regretand pauza, cand luminile erau aprinse si se puteau bucura de imaginea sutelor de baloane colorate, raspandite prin sala. Nici adultii nu inteleg mare lucru din "Tunelul Timpului", un kitsch realizat de amatori, cu pretentii de show americanesc. O facatura croita pe urmatorul "scenariu": suntem in 2065, dar, dintr-o greseala, Masina timpului ne arunca in trecut, ba pe la 1800, ba prin 2000. Ce lagatura are aceasta cronologie cu prezentarea unor momente de, sa-i zicem balet, ba din Japonia, ba din Ferentari, nu putem ghici. Balerinele, a caror costumatie, desi nu acopera mai nimic, a costat, probabil, cat hrana unei menajerii pe o luna de zile, nu au, la randul lor, nici o legatura cu numerele de circ carora le fac "deschiderea". Devine de la sine inteles ca prezentatorii n-au nici ei vreo legatura cu Circul. Textele lor de brigada agitatorica de intreprindere ar adormi insa copiii. Asa ca din megafoane se revarsa, la maximum, muzica house, care sparge timpanele tatilor, da dureri de cap mamelor si ii ingrozeste pe cei mici. Am trait, astfel, surpriza de a vedea copii de patru-cinci anisori cum se roaga de parinti sa-i scoata afara, in parc, ca s-au plictisit la circ. Portarii, deranjati sa tot descuie si sa incuie usile dupa "dezertori", injurau si ei marunt "pe prostii astia doi" care pun publicul pe fuga. Probabil cei doi sunt asa-zisii prezentatori sau, poate, scenaristul si regizorul susei. Nu stiu daca "Tunelul" n-o prinde la golanii din Tei, veniti pentru muschii trapezistei ucrainence si pentru bezna de cinematograf de cartier din sala. Dar ce vina au copiii, care vin la matineu sa vada animalele, sa rada de clovni si sa bata din palme pe ritmul tinut de toba mare a omului-orchestra? In caz ca inspectorii de la OPC, de la Cultura sau Ministerul Educatiei vor trece vreodata pe la Circ, exista sanse sa se enerveze si sa opreasca batjocura. Pe copiii care au iesit din sala, nu-i mai aduce nimeni inapoi. Pentru generatiile care au ajuns sa se plictiseasca la spectacol mai rau ca la scoala, a murit Circul.

Explozia de la Sidex, din vina muncitorilor

Conducerea Inspectoratului Teritorial de Munca Galati a declarat ca vina pentru producerea exploziei de vineri de pe platforma combinatului Sidex, soldata cu doi morti si un ranit, apartine in exclusivitate victimelor care nu au respectat procedurile de protectie a muncii. Conform raportului preliminar intocmit de ITM Galati, cei doi muncitori au gresit locatia in care trebuiau sa efectueze o lucrare de sudura si au confundat un rezervor gol cu unul plin de amoniac. Desi modul in care s-a produs explozia este clar, cercetarile inspectorilor de munca continua pentru elucidarea exacta a modului in care s-au produs evenimentele.

Iasiul nu va fi impodobit de sarbatori

Odata cu primii fulgi de zapada cazuti luni la Iasi, locuitorii "capitalei Moldovei" au primit o veste trista. Primaria ieseana a anuntat ca, de Craciun si Anul Nou, strazile din centrul orasului nu vor beneficia de nici un decor special. Primarul de Iasi, Constantin Simirad, a declarat ca principalul motiv pentru care Iasiul a ajuns in aceasta situatie se datoreaza austeritatii financiare. "In momentul de fata nu ne putem permite sa alocam bani pentru ceva efemer. Ar fi lipsit de bun-simt ca noi sa ne apucam de impodobit sau iluminat strazi si sa nu alocam fonduri la caldura, pentru cei nevoiasi", a declarat primarul C-tin Simirad.

Prefectul Gabriel Oprea il felicita pe Traian Basescu

Prefectul Capitalei, Gabriel Oprea, l-a felicitat pe primarul general Traian Basescu, care a implinit ieri varsta de 51 de ani. Si de ziua de nastere prefectul i-a amintit lui Basescu despre datoria sa fata de bucuresteni: "Ziua dumneavoastra de nastere imi ofera prilejul de a va ura sanatate, clipe calde si luminoase alaturi de familie si cei dragi. La ceas aniversar, Domnul sa va aduca numai ganduri bune in folosul cetateanului din Bucuresti. Va urez succese deosebite si va asigur de inalta mea consideratie. La multi ani!" Prefectul Oprea semneaza felicitarea folosind toate titlurile pe care le detine (Gral. Bg. de justitie, prof. univ. dr. Gabriel Oprea). Titlurile prefectului, insirate inaintea semnaturii, au fost ridiculizate de primarul Basescu ori de cate ori acesta a avut ocazia.

Agentiile Loto - luate cu asalt pentru reportul de 25 de miliarde

In fata unei agentii Loto din buricul Bucurestiului opreste un jeep BMW ultima serie. Un tanar coboara din limuzina alba, intra in agentie si completeaza un bilet de "6 din 49". Omul pleaca cu injuraturi dupa el: "Ai dracu' nenorociti! Nu va mai saturati de bani", strigate de amaratii veniti sa-si incerce norocul. Cele peste 25 de miliarde de lei - adunate de la inceputul lui august ca premiu la tragerea Loto 6/49 - au declansat o adevarata isterie in Capitala. Cei care n-au tras un loz in viata lor vin acum sa "impuste" numerele castigatoare. Reportul e atat de mare ca agentiile Loteriei Nationale s-au transformat intr-un fel de fantani ale dorintelor: fiecare bilet e completat avand in gand o casa cumparata sau o plecare definitiva din Romania. "Tinerii care joaca vor sa plece afara, batranii viseaza sa cumpere case pentru copii", ne spune vanzatoarea de la agentia Loto de pe Calea Dorobanti. Mai sunt unii care trag speranta sa castige macar atat cat sa-si plateasca intretinerea. Asa cum povesteste angajata Loteriei, fiecare om atras la agentie de zecile de miliarde are stilul sau de a "intepa" formularele. "Toti, insa, le depun cu un "Doamne-ajuta!" pe buze. Da' degeaba te rogi la Dumnezeu, ca nu-i plac jocurile de noroc", ne spune vanzatoarea. Cei mai multi care au venit in aceasta saptamana au mers pe variantele simple, de 16.000 de lei. A fost, insa, unul care "a spart piata": "A venit cu mainile in buzunare si a scos 72 de milioane de lei. Un teanc de 500.000 de lei, gros cat juma' de palma". Au mai fost si altii ca el, dar mai "subtiri": 12-15 milioane. Vanzatoarea spune ca, pana acum, la agentia din Dorobanti nu a ales nimeni un "cap de pod" - cu foarte multe variante - pentru care trebuie sa platesti 768 de milioane. Veteranii loto prefera "codul 50", cu zece numere, care face 480.000 de lei. Pentru ei tragerea nu este un joc, ci o investitie. De aceea, din bibliotecile lor nu lipseste nici o carte de genul "Loto 6/49" sau "SuperLoto 5/40", in care se gasesc "schemele aducatoare de noroc". Pe una din ele o fi mers si fostul primar de la Sectorul 1 George Padure. El a castigat la tragerea din acest sfarsit de saptamana 310 milioane de lei si un autoturism Dacia. Cei de la agentiile Loto cred ca pana sambata va continua asaltul jucatorilor de "6 din 49".Agentiile Loto - luate cu asalt pentru reportul de 25 de miliarde

Salomir a fost notat cu 9

Centralul Marian Salomir este fara indoiala unul dintre cei mai in forma arbitri din Divizia A. Dovada si faptul ca la ultimul meci condus, cel de la Arad dintre UTA si Astra Ploiesti, a fost notat de observatorul Constantin Stefan cu noua. Aceasta este cea mai mare nota primita in aceasta editie de campionat de un arbitru. La polul opus, in etapa trecuta, s-a aflat Gheorghe Farcas, cel care a fost foarte aproape de a ajunge in fata Comisiei de Disciplina a CCA dupa meciul Otelul Galati - Poli AEK Timisoara, fiind notat cu 6,5. Ionica Serea, cel care a avut de condus un meci extrem de dificil la Bistrita intre Gloria si Steaua, a primit nota opt din partea observatorului Gheorghe Constantin.

Pavel poate incheia anul pe locul 26 in clasamentul ATP

Jucatorul roman de tenis Andrei Pavel ocupa, cu un total de 245 de puncte, locul 26 in clasamentul ATP Champions Race, dat publicitatii ieri. Pentru majoritatea jucatorilor de tenis turneul de Masters Series de la Paris-Bercy a fost ultima competitie din cadrul circuitului ATP la care au participat in acest sezon. Astfel, Pavel, in varsta de 28 de ani, are sansa sa incheie acest an pe locul 26 in ierarhia mondiala, ceea ce ar reprezenta cea mai buna pozitie ocupata de tenismanul roman la finalul unui sezon. Pana acum, cel mai bun loc pe care s-a situat romanul la sfarsitul unui an este 27, in 2000. Pavel ocupa tot locul 26 si in clasamentul ATP Entry System, cu un total de 1.225 de puncte. In 2002, Andrei Pavel a jucat 26 de turnee din circuitul ATP, cea mai buna performanta a sa fiind sfertul de finala jucat la Roland Garros. In plus, romanul a mai disputat trei semifinale, la Chennai, Bucuresti si Viena, pierzandu-le insa pe toate. Pavel a reusit sa acumuleze in acest an, numai din premii, 621.098 de dolari, ajungand la un castig total al carierei de 2.941.321 de dolari. Adrian Voinea ocupa, cu 114 puncte, pozitia 63 in clasamentul ATP Champions Race, iar Victor Hanescu se afla pe locul 155 in lume, cu un total de 14 puncte. Razvan Sabau este clasat, cu 3 puncte, pe locul 235 mondial, in timp ce Gabriel Trifu ocupa pozitia 283, cu 2 puncte. Lider al ierarhiei este Lleyton Hewitt (Australia) cu 767 puncte, urmat de Andre Agassi (SUA) 679 si Marat Safin (Rusia) 569.

"Diana Mocanu nu merge la mondiale pentru ca are probleme de sanatate"

Desi nu a fost luata o decizie finala sunt sanse foarte mari ca Diana Mocanu, dubla campioana olimpica la Sydney, sa nu mearga la Campionatele Mondiale de natatie de la Barcelona, din vara anului viitor, in conditiile in care ea are probleme de sanatate la care, de cateva luni de zile, nu se gasesc rezolvari. Nicolae Marasescu, secretar de stat pe probleme de sport in MTS, a precizat ca in urma sedintei Comisiei Tehnice a COR de saptamana viitoare, cea in cadrul careia Laura Sachelarie a anuntat ca s-ar putea ca Diana sa nu participe la mondiale, a inceput sa se ocupe in mod special de cazul valoroasei sportive. "Diana nu merge la mondiale pentru ca are probleme de sanatate", a declarat Marasescu, "dar problema cea mai mare e ca nu se stie exact despre ce este vorba. Concluziile celor de la Institutul National de Medicina Sportiva (INMS) se bat cap in cap cu cele ale unei clinici particulare, asa ca l-am chemat la mine pe directorul INMS pentru a rezolva aceasta problema. I-am spus sa alcatuiasca o comisie de specialisti din toata tara, nu numai din INMS, si sa afle exact care este problema. Daca nu sunt in stare, atunci sa ne spuna si o vom trimite pe Diana si pe antrenoarea ei in Germania, sa o ajute cei de acolo. Nu putem fi decat alaturi de Diana in acest caz si trebuie sa facem totul ca sportiva sa se insanatoseasca". In ceea ce priveste problemele de sanatate ale Laurei, despre care Nicolae Marasescu a vorbit cu Laura Sachelarie, acestea dureaza de cateva luni de zile si este vorba despre un focar de infectie aflat in corpul sportivei. Nu se stie, insa, unde este acesta localizat sau ce tratament trebuie aplicat, pentru ca, asa cum am spus, concluziile la care au ajuns INMS si Clinica "Medsana" se bat cap in cap. Dupa cate se pare, aceasta infectie este cea care i-a afectat sportivei capacitate de pregatire inaintea Campionatelor Europene din vara acestui an, ceea ce explica si rezultatele modeste ale Dianei. Constiente ca situatia de acum nu este diferita de cea de dinaintea CE, Diana Mocanu si Laura Sachelarie, antrenoarea sa, au luat decizia de a renunta la participarea la mondiale, insa Nicolae Marasescu spune ca decizia aceasta nu este batuta in cuie. "Este o intentie a Dianei", a precizat secretarul de stat, "si nu o hotarare definitiva, dar adevarul e ca in starea in care se gaseste Diana acum oricum nu o lasam noi sa mearga sa concureze. Doar nu suntem nebuni sa-i punem viata in pericol". Marasescu, care a discutat despre acest caz cu Ion Tiriac, presedintele Comitetului Olimpic Roman, si cu ministrul Georgiu Gingaras, crede ca inotatoarea noastra va participa la mondialele spaniole, cea mai importanta competitie premergatoare Jocurilor Olimpice din anul 2004 de la Atena, dar ca totul depinde de modul in care, de acum incolo, se va avea grija de sanatatea Dianei.

Iosif Armas: "Nu-i de ajuns ca am fost ales in conducerea AIBA, trebuie sa avem grija si de dezvoltarea boxului"

De multe ori, atunci cand rezultatele boxerilor nostri nu erau pe masura asteptarilor, se vorbea despre faptul ca Romania nu are pe nimeni suficient de influent in conducerea Asociatiei Internationale de Box Amator (AIBA) care sa aiba grija ca sportivii nostri sa nu mai fie furati. De vineri, acest lucru nu mai este valabil in conditiile in care Iosif Armas, presedintele F.R. de Box si principalul finantator al echipei de fotbal Poli AEK Timisoara, a devenit membru al Comitetului Executiv AIBA si vicepresedinte al Comisiei de afaceri: - Cat de greu i-a fost Romaniei sa-si pastreze locul in conducerea AIBA? - La acest Congres de la Cairo, unde au participat 174 din cele 198 de tari afiliate la AIBA, a fost o lupta crunta pentru ca toata lumea dorea sa aiba reprezentanti in Comitetul Executiv, dar iata ca noi suntem acolo. Nu numele conteaza, ca este Armas sau altcineva, ci faptul ca Romania are un reprezentant printre cei 17 membri permanenti si cei doi supleanti, care decid destinele boxului mondial. - Cat de folositoare este boxului nostru prezenta dumneavoastra acolo? - Fiind in conducerea AIBA esti tot timpul in contact cu toate deciziile care se iau, iti poti spune sau chiar impune punctul de vedere asupra unor aspecte, atat in ceea ce priveste boxul mondial cat, mai ales, in privinta boxului romanesc. - Se stie ca la inceputul anului viitor AIBA va pune in discutie acceptarea unor reprezentanti ai Romaniei in alte cateva comisii. Care sunt sansele ca acest lucru sa se intample? - Sunt sanse destul de mari pentru ca cele trei propuneri, Rudel Obreja, in Delegatia permanenta, Ion Pop, Comisia tehnica, si Ninel Damian, in Comisia de arbitri, transmise, deja, conducerii AIBA au fost negociate de mine cu presedintele Chowdhry, cu secretarul general Doganeli si cu presedintele EABA si vicepresedinte AIBA, Jetchev, si cum ii stiu oameni de onoare cred ca ceea ce am stabilit ramane batut in cuie. Oricum, eu ma bucur ca prezenta mea acolo nu a fost decorativa, ci constructiva pentru ca majoritatea membrilor noului Comitet Executiv ma stiau, auzisera de mine si de ceea ce am facut eu pentru boxul romanesc. - Este suficienta prezenta dumneavoastra in conducerea AIBA pentru ca Romania sa redevina o putere in boxul mondial? - Stiti cum se spune, "Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista". Indiferent de ce am face noi la AIBA, daca nu se incearca totala schimbare a bazelor boxului romanesc. De cand am venit la conducerea federatiei m-am implicat impreuna cu prietenul si colegul meu, Nicolae Bud, secretarul general al FRB, in dezvoltarea boxului si am tinut special sa facem acele 5-6 centre de cadeti pentru a asigura viitorul boxului romanesc. Tot pentru ei am obtinut organizarea CM de cadeti de anul viitor, ceea ce va impune cheltuieli suplimentare pe langa cele aproape 6 miliarde de lei aduse de grupul de firme Argirom in boxul romanesc, si nu cred ca sunt bani putini. Stiu ca mai sunt nemultumiri, insa nu putem sa facem intr-un an si jumatate ce nu au facut altii in zece ani.

Cirtu a renuntat la opt jucatori pentru meciul din Cupa Romaniei

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Sorin Cirtu, a anuntat, ieri, ca opt jucatori nu vor face parte din lotul cu care va aborda meciul de maine cu Midia Navodari, din 16-imile Cupei Romaniei la fotbal, intre care se numara Marius Sava, Ovidiu Stanga si Ion Vladoiu. Ceilalti jucatori din lotul echipei care au fost lasati acasa sunt: Ionut Dragomir, Cornel Mirea, Marius Bratu, Leandro si Daniel McBreen. Cirtu si-a motivat decizia invocand faptul ca deplasarea la Navodari este extrem de obositoare, iar conditia fizica a jucatorilor sai este foarte proasta. "Nu ma asteptam sa gasesc o echipa atat de prabusita din punct de vedere fizic. Nu ii acuz pe predecesorii mei, stim cu totii ca din motive obiective antrenamentele au inceput foarte tarziu", a declarat Cirtu. Referitor la partida cu divizionara B Midia, Cirtu a spus ca intentioneaza sa acorde mai multa atentie campionatului. "Ne vom juca sansa in Cupa, dar in aceasta toamna se vor disputa trei faze ale acestei competitii. In aceste conditii, voi acorda mai multa atentie campionatului, insa de multe ori Cupa a salvat blazonul Universitatii. Important este sa ne clasam pe un loc cat mai bun, la sfarsitul acestui tur, pentru a ne reface in iarna". Lotul craiovean a plecat ieri, spre Litoral, urmand ca in cursul noptii sa ramana la Bucuresti. Azi, o echipa formata din jucatorii de rezerva ai Universitatii va sustine un meci amical in compania divizionarei C, UFC Electro Craiova.

COR cere de la MTS un buget de 150 de miliarde

Presedintele COR Ion Tiriac a solicitat ieri ministrului Tineretului si Sportului, Georgiu Gingaras, un buget de 150 de miliarde pentru anul viitor. Tiriac sustine ca forul pe care il conduce are nevoie de acesti bani pentru programul de pregatire al sportivilor in vederea Jocurilor Olimpice de la Atena din 2004, competitie la care Romania si-a impus ca obiectiv cucerirea a sase sau sapte medalii. "MTS nu isi permite, din pacate, sa suporte o eventuala suplimentare a bugetului COR, pentru ca noi si asa avem putini bani. O eventuala suplimentare ar putea fi aprobata doar de Guvern", a declarat Georgiu Gingaras. Conform proiectului de buget pentru anul 2003, COR va fi finantat doar cu 100 de miliarde de lei.

Real Madrid il vrea pe Gurita

Plecat in ultima zi a perioadei de transferuri de la AC Milan la Atletico Madrid, Cosmin Contra poate ajunge in iarna la echipa la care si-a dorit dintotdeauna sa evolueze, Real Madrid. Gurita i-a impresionat pe cei din conducerea lui Real in meciurile disputate pana acum in Primera Division, acestia anuntand ca il vor in lot. Jorge Valdano, directorul general al gruparii unde evolueaza starurile Ronaldo, Zidane si Figo, a intentionat sa il includa pe fundasul dreapta roman in tranzactia pe care o pune la cale in aceste zile cu AC Milan, dar a realizat ca acest lucru este imposibil. Valdano ar fi vrut sa il cedeze italienilor pe Michel Salgado in schimbul lui Cosmin Contra, insa a aflat ca romanul nu este doar imprumutat la Atletico, ci apartine in totalitate acestui club. Potrivit publicatiei spaniole "Mundo Deportivo", Real Madrid se intereseaza de Contra la insistentele antrenorului Vicente del Bosque, care il doreste pentru a intari banda dreapta a echipei si pentru a o aduce la nivelul celei din stanga, acolo unde evolueaza brazilianul Roberto Carlos. Pentru a-l avea in lot insa, Real va trebui sa bage mana adanc in buzunar, intrucat Atletico, rivala din acelasi oras, nu il va ceda prea usor. Conform informatiilor aparute in presa iberica, Atletico nici nu se gandeste sa se desparta de Contra pentru mai putin de 14 milioane de euro, desi l-a cumparat de la AC Milan in schimbul a 8 milioane. Astfel, Atletico ar putea scoate un profit de pe urma romanului de sase milioane de euro, o suma deloc de neglijat chiar si pentru un club din prima divizie spaniola.

Cripta de deasupra lui Marylin Monroe, în continuare disponibilă

Locul de veci de lângă cel al actriţei Marilyn Monroe este scos din nou la vânzare. Japonezul care oferise 4,6 milioane de dolari nu a mai putut plăti suma, astfel cripta este în continuare disponibilă.

Japonezul a cumpărat cripta din cimitirul Westwood Village Memorial Park, din vestul Los Angelesului, de pe site-ul american eBay. Dar câteva ore mai târziu i-a trimis o scrisoare proprietarei mormântului, în care a spus că trebuie să renunţe la ofertă "din cauza unor probleme de plată", informează cotidianul L.A.Times.

Alte 11 persoane au făcut oferte de peste 4,5 milioane de dolari şi li s-au acordat 24 de ore pentru a-şi onora propunerile. Cripta este momentan ocupată de Richard Poncher, decedat în urmă cu 23 de ani, însă văduva sa vrea să-l mute pentru a plăti datoriile casei din Beverly Hills.

Nick Jonas vrea să devină preşedintele SUA

În cadrul emisiunii "The Situation Room" de la postul american de televiziune CNN, Nick Jonas, de la Jonas Brothers, a declarat că îşi doreşte încă din copilărie să devină preşedintele SUA.


"Mereu am spus că aş vrea să devin preşedinte. Încep de acum campania", a afirmat el.

La acelaşi show, muzicianul în vârstă de 16 ani povesteşte despre lupta sa cu diabetul, indicând că vrea să atragă atenţia asupra acestei boli.

Din anul 2005, de când a fost diagnosticat cu diabet, Nick a fost nevoit să-şi monitorizeze constant nivelul de zahăr din sânge şi să se oprească din orice activitate dacă acesta scade prea mult.

Consumul zilnic de bere poate creste riscul de cancer

Consumul zilnic de bere sau de bauturi alcoolice tari poate spori de pâna la trei ori riscul de a dezvolta diverse forme de cancer, potrivit rezultatelor unui studiu canadian, citat de Reuters. Cercetatorii de la Universitatea McGill din Montreal au monitorizat efectele consumului de alcool la 3.600 de barbati canadieni, cu vârste cuprinse între 35 si 70 de ani. Astfel, ei au constatat ca persoanele care beau zilnic cel putin un pahar de alcool sunt expuse unui risc mai mare de a dezvolta cancer, comparativ cu cele care beau ocazional sau deloc. Cele mai frecvente tipuri de cancer înregistrate în rândul persoanelor care consuma zilnic alcool sunt cele la esofag, stomac, colon, pancreas, plamâni, ficat si prostata. Cercetatorii au luat în considerare si de tipul de alcool consumat si au constatat ca numai berea si bauturile spirtoase, nu si vinul, pot spori riscul de a dezvolta cancerul.

Consola PlayStation 3 Slim, mai moderna si mai ieftina

Pentru a contracararea vanzarile scazute ale consolei PS3, Sony a lansat o noua ofensiva pe piata jocurilor prin PlayStation 3 Slim. Aceasta este asemanatoare cu PS3, insa mult mai compacta, fiind cu 33% mai mica si cu 36% mai usoara decat vechiul PS3. Pentru a ajunge la aceste performante, Sony a refacut complet arhitectura consolei, inclusiv in ceea ce priveste semiconductorii si unitatea de racire. Insa, spre deosebire de predecesoarea sa, consola PS3 Slim poate fi pozitionata numai orizontal. Sony va oferi un suport pentru pozitionarea pe verticala in schimbul unei taxe de 24 de dolari.
Din punct de vedere tehnic, noua consola de jocuri are un HDD de 120 GB, este motorizata de un procesor Cell fabricat in proces de 45 nm si are un consum de energie cu 33% mai mic comparativ cu PS3. O veste buna este faptul ca utilizatorii au posibilitatea de a schimba HDD-ul, acesta putand fi schimbat fara pierderea garantiei, intrucat a fost montat in partea frontala. In fine, cum pretul este intotdeauna un factor decisiv pentru achizitionare, Sony a ascultat in sfarsit dorintele utilizatorilor si va comercializa noua consola la un pret de 299 de dolari in America de Nord si 299 de euro in Europa. In plus, pentru a impulsiona vanzarile, Sony a modificat si preturile vechilor console. Astfel, versiunea de 80 GB a clasicului PS3 va costa cu 100 de dolari mai putin – 299 de dolari, la fel de mult ca si noul PS3 Slim de 120 GB, iar versiunea de 160 GB a PS3 va costa 399 de dolari. Noua consola PS3 Slim va fi disponibila in magazine incepand din 1 septembrie.

Naveta Discovery pleaca iar spre Statia Spatiala Internationala

Este misiunea cu numarul 37 a navetei Discovery. Va dura 17 zile si va transporta echipament pentru Statia Spatiala Internationala, inclusiv un refrigerator nou pentru pastrarea esantioanelor biologice si un cuptor. Aparatura de laborator este realizata in Uniunea Europeana, care va fi reprezentata in echipajul de pe Discovery prin suedezul Christer Fuglesang. El va coordona doua din cele trei iesiri in afara SSI pentru a pregati asamblarea a doua module, realizate de Agentia Spatiala Europeana (ESA). Va fi ultima contributie a UE la dotarea SSI. Decolarea va avea loc de la Centrul Spatial Kennedy din Florida, la ora 05.36 GMT. Discovery va transporta 7 tone de materiale. Refrigeratorul donat de ESA va permite stocarea materialelor biologice de la -4 grade Celsius la -80 de grade Celsius. Avand in vedere plaja enorma a temperaturilor, specialistii vor putea realiza diverse experimente pe Statia Spatiala Internationala, cu diverse aplicatii in industrie.

Cu placa si camera video prin muntii din Romania

» Un documentar realizat de o firma germana despre fenomenul snowboardingului in Romania va fi lansat pe piata in cinci limbi, in toamna acestui an.

Romania. 1984. Un tanar student din Sibiu, Andy Fazekas, primeste un cadou de la rudele din Germania – un snowboard. Nu are cum sa-si imagineze ce impact va avea acesta asupra vietii sale si asupra tineretului din Romania comunista. La scurt timp, Fazekas este insarcinat de secretarul general al PCR, Nicolae Ceausescu, sa prezinte snowboardul ca sport intregii natiuni, in cadrul unui mare eveniment de iarna.

Acesta a fost inceputul unui adevarat fenomen in muntii din Transilvania, unde un nucleu puternic de snowboarderi si-au dedicat intreaga atentie dezvoltarii acestui sport. Din cauza situatiei economice in care traiau cei mai multi romani, Fazekas si prietenii sai au inceput sa confectioneze snowboarduri manual. Probleme cu statiunile, lipsa snowpark-urilor si neacceptarea sportului au fost la ordinea zilei pentru primii temerari. si totusi, ei nu s-au lasat descurajati si au incercat sa isi atinga visul legat de snowboard.
Cum a evoluat aceasta scena, care atrage anual sute de tineri dornici de aventura, incearca sa explice documentarul "From Romania with love", al cineastului german Rene Eckert.

"De ce sa nu vii sa faci snowboard intr-o tara de care nici macar n-ai auzit?"
Proiectul a adus impreuna tineri legati de o pasiune comuna din sase tari: Slovacia, Franta, Polonia, Ungaria, Marea Britanie si Romania, care au incercat sa descopere si sa explice particularitatile scenei de snowboard din tara noastra. Interviuri interesante despre dezvoltarea sportului si a comunitatii, dar si despre problemele cu care se lupta tinerii rideri romani sunt completate de cel mai progresiv freestyle snowboarding din Europa de Est si de imagini uluitoare surprinse in Carpatii romanesti. "Ma dau cat pot, pentru ca n-o sa ma dau toata viata. Nu vreau nici sa fac cariera", spune unul dintre "actori", un roman. "De ce sa nu vii sa faci snowboard intr-o tara de care nici macar n-ai auzit?", se intreaba un rider francez, in timp ce un pusti englez povesteste, razand: "Am auzit lucruri ciudate legate de tara asta, Dracula, un barbat mancat de un lup pe munte". "Imi place Romania si ador sa fac snowboard aici", spune si un rider englez, in timp ce un sportiv roman se plange ca "nu exista snowpark-uri permanente in Romania". Plecand de la subiectul documentarului, Oana, un membru al comunitatii de snowboard din Romania, lanseaza pe forumurile de specialitate o intrebare: "(Macar) cateva cadre nu pot fi incluse in «The land of choice», un proiect care ar trebui sa ne reprezinte?!".

Dupa proiecte in Polonia (2007) si Slovacia (2008), "From Romania with love" este al treilea episod al documentarelor despre snowboard in Europa de Est, produse de Blickinsfreie. Filmul va avea premiera in octombrie/noiembrie 2009 si va fi lansat in cinci limbi (si in romana), in cadrul unui turneu european. Ulterior, documentarul va fi distribuit si pe televiziune prin satelit si cablu.

Pui de extraterestru, gasit de fermieri mexicani

Un pui de extraterestru" a fost gasit, in mai 2007, de niste fermieri mexicani prins intr-o capcana pentru soareci, acesta inca mai respira atunci cand a fost descoperit, muncitorii inecandu-l, relateaza site-ul www.bild.de consultat de Mediafax.

Tot ei spun ca micul "extraterestru" se zbatea si scotea sunete atat de inspaimantatoare, incat au fost nevoiti sa-l inece. Au reusit sa-i curme viata abia la a treia incercare, tinandu-l ore intregi sub apa, potrivit sursei citate.

Fermierii au fost de acord abia la sfarsitul anului trecut sa renunte la pretioasa captura in favoarea cercetatorilor, care s-au si apucat de teste, iar rezultatele au fost surprinzatoare.

Forma corpului neobisnuitei vietuitoare prezenta caracteristici intalnite atat la soparle, cat si la oameni. Creierul sau era foarte mare, in special partea posterioara, care la om este responsabila cu invatarea si memoria. Tocmai de aceea, oamenii de stiinta au tras concluzia ca trebuie sa fi fost o fiinta extrem de
inteligenta.

Moderatorul unei emisiuni despre OZN-uri, Jaime Maussan, a facut publica intreaga poveste si a aratat in premiera fotografii cu strania vietate: "Sunt sigur ca este real", a exclamat el. Maussan incearca sa dea acum de urma unui al doilea "extraterestru", care ar fi fugit de langa cel capturat atunci cand fermierii si-au facut simtita prezenta.

In regiunea Metepec unde a fost descoperita creatura, oamenii raporteaza adesea aparitiile unor OZN-uri, precum si ale deja celebrelor cercuri din lanurile de cereale.

Eşec în Coreea de Sud

Programul
spaţial al Coreei de Sud a primit, astăzi, o lovitură dură, după ce satelitul lansat cu surle şi trâmbiţe a eşuat să ajungă pe orbită, transmite CNN. South Korea's space program suffered a blow

După şapte ani de amânări, sud-coreenii au lansat, astăzi, prima
rachetă în spaţiu, de la centrul spaţial Goheung, situat la 475 de kilometri sud de Seul. Din păcate efortul nu a fost încununat de succes.

Autorităţile au cheltuit aproape 502 miliarde de dolari pe racheta care ar fi trebuit să plaseze pe orbită un satelit de cercetare de 100 kilograme
de fabricaţie sud-coreeană. Racheta a fost construită cu sprijinul specialiştilor ruşi şi a costat 419 milioane de dolari. Lansarea pe orbită a satelitului a fost amânat de şapte ori din 2002, mai scrie AFP. Cauzele eşecului de astăzi nu sunt cunoscute încă.

Voineasa sau Vidra, the land of choice

Statiunile de pe valea Lotrului se fac una cu pamantul * Primarul Dobrin (foto) din Voineasa prospera de pe urma dezastrului

Mochete cu miros de mucegai si praf in hotelul "Lotru", mobilier din anii '70 nefunctional, tamplarie si feronerie deteriorate, apa calda cu program liliputan, farfurii soioase, nespalate. Aceasta este "reteta" de petrecere a concediului la munte in statiunea Voineasa, din aceasta vara. Pe balcoanele hotelului geaman ramas in faza de schelet din statiunea Vidra, cresc copaci. In acest timp, pe Eurosport, Romania este prezentata in rozul cel mai desantat.
Fosta "perla" a turismului romanesc, statiunea Voineasa se degradeaza de la an la an, mancata de microbul nepasarii. Voineasa a aparut pe harta turistica in anul 1975 din dorinta lui Ceausescu de a le oferi minerilor din Petrosani un paradis al relaxarii, dupa munca grea din subteran. Actualul hotel "Bradisor" s-a numit inainte de 1989, "Minerul", fiind locatia traditionala a minerilor "stahanovisti", recompensati cu bilete de odihna la munte. Imaginea actuala a statiunii este dezolanta. Vilele neatinse de douazeci de ani de mana meseriasilor se darama. Mirosul de praf si de mucegai este mai puternic decat aerul padurilor de brad. Hotelul "Lotru", mandria statiunii, seamana cu un morman urias de jeg, nespalat si neprimenit.
Destine diferite
Pana in 1990, "oameni ai muncii" petreceau aici un concediu de neuitat. Prin anii '80 "aveai nevoie de o interventie pentru a obtine un bilet de odihna la Voineasa!", isi aminteste Gheorghe Dobrin, primarul localitatii. Mii de turisti, cazare "full capacity", ansambluri de dansuri si formatii de muzica populara, gratare cu mici si lazi cu bere, o eterna sarbatoare campeneasca la iarba verde au contribuit in anii '80 la renumele statiunii. Triumful turismului in masa l-a determinat pe Ceausescu sa comande construirea unei noi statiuni: Vidra. Aflata la 25 de kilometri in amonte, pe malul lacului artificial de acumulare, Vidra s-a dorit a fi bijuteria de pe coroana. Lucrarile la noua statiune nu s-au finalizat niciodata, incheindu-se cu un esec total in preajma anilor '90. Vidra a murit inainte sa se nasca. Hotelul principal din statiune a ramas in faza de schelet. Nu are niciun nume, iar pe balcoanele neterminate au crescut copaci. Localnicii povestesc cu ironie ca Vidra este statiunea unde isi petrec vacanta fantomele.

Tactica devalmasiei

Stapanii uriasului patri­moniu sunt patru mari centrale sindicale: Blocul National Sindical, CNSLR Fratia, CNS Cartel Alfa si Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania. Cele patru centrale sindicale au infiintat in 1992 compania "SIND Romania SRL", care are in administrare statiunile mostenite de la fostele sindicate socialiste. Societatea se ocupa doar de admi­nistrarea patrimoniului de la Voineasa si Vidra, proprietari fiind centralele sindicale, care stapanesc "in devalmasie" patrimoniul. De douazeci de ani la Voineasa si la Vidra nu s-au mai facut investitii. Se vehiculeaza o posibila "motivatie": acapararea cu un pret derizoriu a unor valori imobiliare degradate. De douazeci de ani centralele sindicale refuza sa imparta patrimoniul stapanit in devalmasie. In fiecare an, Bogdan Hossu si ceilalti lideri ai centralelor sindicale vin la Voineasa pentru a face o vizita de lucru pe teren. In anul 2009, vizita de lucru a avut loc in primavara. S-a impartit "frateste" totul: vile, hoteluri, restaurante, discoteci. Apoi liderii s-au retras si au pus de un protocol, asezonat cu pastrav din lacul Bradisor la gratar, cu mujdei de usturoi. Protocolul incheiat pentru impartirea patri­moniului de la Voineasa si Vidra zace acum uitat intr-un sertar.
Pensiune de director
Dan Moldoveanu, direc­torul statiunii Voineasa, si-a construit pensiunea particulara la 5 kilometri de statiune, la Valea Macesului, aflata in perimetrul comunei Voineasa. Serviciile oferite de pensiune sunt cu cateva clase peste cele oferite de statiunea Voineasa. Povestea directorului seamana cu povestea unei curci celebre care sta cu un picior pe malul stang al Dunarii si cu celalalt pe malul drept, in timp ce nimeni nu stie unde va cadea oul. In cazul directorului Dan Moldoveanu, locuitorii din Voineasa spun ca oul ar fi cazut pe malul drept, acolo unde se afla pensiunea particulara. S-ar putea ca acesta sa fie adevarul, spun locuitorii comunei, atata vreme cat exista suspiciunea ca mancarea s-ar gati la statiune si apoi se transporta la pensiunea directorului, ca fetele de masa si cearsafurile s-ar spala tot in statiune, ca personalul administrativ ar face ore suplimentare la pensiunea lui Dan Moldoveanu. Pentru turistii sindicalisti, directorul Dan Moldoveanu ofera farfurii nespalate si camere cu mucegai si praf.

Oltenia: SNLO scapă de datorii cu ajutorul RAAN

Şefii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) s-au deplasat luni la sediul Ministerului Economiei pentru a pune la punct documentele privind lichidarea unor datorii existente între Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, precum şi între Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi bugetul de stat. Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare beneficiază din partea guvernului de un ajutor în valoare de 215 milioane de lei. La rândul ei, RAAN Drobeta Turnu Severin are de achitat către Societatea Lignitului, în contul cărbunelui livrat în ultimii ani, 181 de milioane de lei. Daniel Burlan, directorul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, a declarat că a pregătit actele necesare şi le-a depus la Ministerul Economiei, pentru ca firma pe care o conduce, aflată în patrimoniul statului, să poată să beneficieze de cea mai mare parte a sumei de 215 milioane de lei şi să lichideze datoria 181 de milioane de lei existentă între cele două societăţi, respectiv între Societatea Lignitului şi bugetul de stat.

Salvat de la inchisoare chiar de... penisul sau!

Un britanic acuzat pe nedrept ca si-ar fi expus partile intime intr-un tren de pasageri a scapat nepedepsit, datorita faptului ca are o soparla tatuata pe organul genital, scrie, vineri, The Sun. Barry Kenny, in varsta de 28 de ani, a fost acuzat ca, aflat in stare de ebrietate, si-ar fi fluturat barbatia in fata unui bodyguard de sex feminin, in regiunea Newcastle. Doar ca victima nu a mentionat nimic despre un semn distinctiv in plangerea depusa la politie.
Barbatul s-a aparat spunand ca penisul sau este tatuat cu o soparla de cinci centimetri, pe nume "Larry" si ca daca ar fi fost el vinovatul, femeia n-ar fi avut cum sa nu observe "semnul sau distinctiv". Kenny era gata sa-si arate tatuajul in fata judecatorilor, insa acestia au decis sa renunte la acuzatia de expunere indecenta. "Tatuajul i-a salvat pielea", a declarat sotia britanicului.
Totusi, barbatul nu este chiar strain de incidentul cu tenta sexuala petrecut in tren, el marturisind neoficial ca autorul este unul dintre prietenii lui.

Comisia pentru aparare din Parlamentul britanic: NATO trebuie sa apere statele baltice de o eventuala amenintare rusa

NATO ar trebui sa linisteasca temerile membrilor est-europeni in legatura cu un posibil atac din partea Rusiei, intocmind planuri de rezerva pentru apararea statelor baltice si organizand exercitii militare in zona, au declarat vineri parlamentari britanici, relateaza Reuters, preluata de NewsIn.
Potrivit unui raport al comisiei pentru aparare din Parlamentul britanic, unii dintre vecinii Rusiei sunt ingrijorati in legatura cu o posibila actiune militara rusa impotriva lor, in urma razboiului ruso-georgian din 2008. Raportul spune ca NATO ar trebui sa-si linisteasca membrii est-europeni prin "planuri de rezerva care sa acopere eventualitatea unui atac asupra statelor baltice". "In plus
, NATO ar trebui sa mentina o prezenta militara vizibila in statele baltice, inclusiv prin efectuarea de exercitii in regiune".
Potrivit raportului, Rusia a incercat sa creeze o sfera de influenta asupra altor foste republici sovietice prin amenintari si folosirea nu numai a actiunii militare, dar si a instrumentului energetic.
"Rusia are interese valide in aceste state din jurul ei, dar a permite o influenta rusa in aceste tari ar putea compromite suveranitatea acestora", scrie in raport. El cere guvernului britanic o abordare "rationala in privinta Rusiei, bazata pe realitatea politicii externe ruse, mai degraba decat in notiunea inselatoare de valori comune".
Cele trei state baltice Estonia, Letonia si Lituania, au aderat la NATO si UE in 2004.
Joi, Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer a declarat, porivit Agerpres, ca avioanele NATO vor continua sa patruleze spatiul aerian al tarilor baltice, potrivit acordului incheiat in acest sens. "Este important ca NATO sa actioneze in spatiul aerian al tarilor baltice", a subliniat, joi, Jaap de Hoop Scheffer.

Proxenetul german care îşi prostitua fiica, după gratii

Un fost patron de bordel care îşi prostitua fiica, de numai 14 ani, a fost condamnat la patru ani de închisoare de un tribunal din Berlin, scrie France Presse.

Dieter H., de 65 de ani, a fost condamnat pentru incitare la prostituţie, proxenetism şi tratamente umane agravante. Infractorul va trebui să-i plătească daune
morale de 14.000 de euro fiicei sale, acum de 19 ani.

Potrivit jurnaliştilor care au fost în sală în timpul
procesului, acuzatul, deşi activa de trei decenii în proxenetism, a declarat că n-a ştiut niciodată că fiica lui se prostitua. În plus
, adolescenta insista să o însoţească în cluburile de noapte, mai scrie AFP.

Kirgizstanul va permite deschiderea unei a doua baze militare ruse pe teritoriul sau

Kirgizstanul va permite deschiderea unei a doua baze militare ruse pe teritoriul sau, a anuntat vineri o sursa din guvernul de la Biskek, relateaza AFP, preluata de NewsIn.
Potrivit sursei, baza va functiona in cadrul Organizatiei Tratatului de securitate colectiva, alianta militara dominata de Moscova. Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva reuneste sapte foste republici sovietice Rusia, Kirgizstan, Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Belarus si Armenia.
"Partile au convenit deschiderea unei a doua baze, la Oci", sudul tarii, a spus oficialul.
O sursa din guvernul kirghiz a spus joi ca Moscova a cerut deschiderea acestei baze, dupa ce Kirgizstanul a decis in iunie mentinerea bazei americane din Manas.

Kim Jong Il, aproape mort

Liderul nord-coreean mai are de trăit doar câteva luni, titrează cotidianul britanic, The Telegraph. Potrivit unei surse apropiate familiei
liderului de la Phenian, Kim Jong Il este grav bolnav şi nu mai rezistă până la sfârşitul anului.

"Nu mai are mult de trăit, iar sursele mele susţin că diagnosticul doctorilor a fost că nu mai trăieşte până la sfârşitul anului", a declarat profesorul Toshimitsu Shigemura, expert în probleme nord-coreene de la Univeristatea Waseda din Japonia.


Speculaţiile legate de starea de sănătate fragilă a liderului nord-coreean au reapărut în urmă cu câteva zile. Kim Jong Il, a fost filmat foarte slabit şi şchiopătând la evenimentele de comemorare a 15 ani de la moartea tatălui său, Kim Il Sung văzut ca fondatorul Coreei de Nord.

Medvedev: Rusia va desfasura rachete Iskander la Kaliningrad, daca nu va ajunge la un acord cu Statele Unite privind desfasurarea scutului antiracheta

Presedintele rus Dmitri Medvedev a declarat vineri, la Aquila, in conferinta de presa sustinuta in finalul summitului G8, ca Organizatia Natiunilor Unite (ONU) ar putea fi reformata in viitorul apropiat, informeaza agentiile ruse de presa, preluate de Agerpres.
Dupa cum a afirmat liderul rus, in cadrul discutiilor pe marginea summitului a fost expusa inclusiv din partea SUA necesitatea intaririi rolului ONU.
"M-a bucurat faptul ca practic in toate luarile de cuvant, inclusiv in discursul presedintelui SUA, Barack Obama, s-a facut auzita ideea privitoare la intarirea rolului central al Natiunilor Unite", a afirmat Medvedev, citat de ITAR-TASS, adaugand ca, pana recent, "liderii unui stat atat de respectabil cum sunt SUA s-au exprimat nu in cel mai onorabil mod despre rolul ONU in planul relatiilor internationale".
"Este bine ca in cele din urma a fost constientizata imperfectiunea ONU si a necesitatii modernizarii ei, pentru ca deocamdata nu exista alternativa la aceasta organizatie", a spus Dmitri Medvedev. Presedintele rus a salutat si decizia liderilor G8 de a consolida cadrul juridic al cooperarii internationale.
Medvedev a mai spus ca liderii G8 au cazut de acord asupra reformarii si crearii in caz de nevoie a noi institutii financiare
care sa asigure
o dezvoltare stabila si sa faca unele corecturi in materie de politici economice.
"Daca evocam institutiile financiare, problema este mai larga. Nu este vorba doar de reforma Fondului Monetar Internationale (FMI) sau a Bancii Mondiale (BM), ci de atitudinea in genere fata de institutiile internationale financiare", a mai spus el.
Rusia va desfasura rachete Iskander la Kaliningrad, daca nu va ajunge la un acord cu Statele Unite privind desfasurarea scutului antiracheta
Rusia va desfasura rachete Iskander la Kaliningrad, daca nu va ajunge la un acord cu Statele Unite privind desfasurarea scutului antiracheta, a declarat vineri in Italia presedintele rus Dmitri Medvedev, citat de AFP, preluata de MewsIn.

Mii de chinezi părăsesc Urumqi de teama unor noi violenţe

Mii de persoane părăsesc oraşul chinez Urumqi de teama unor noi violenţe, după confruntările sângeroase de duminica trecută din capitala regiunii Xinjiang, informează AFP.

Aproximativ 10.000 de persoane au părăsit oraşul prin autogara principală de la Bayi, în urma confruntărilor interetnice care au făcut 156 de morţi, un număr de două ori mai mare decât cel obişnuit, declară un reprezentant al acestei autogări, care s-a identificat ca fiind Adili.

Mii de activişti protesteză faţă de summitul G8 la L'Aquila

Mii de protestatari s-au adunat la L'Aquila pentru un marş împotriva summitului G8, în centrul capitalei regiunii Abruzzo. Demonstranţii se declară împotriva globalizării.


Activiştii poartă steaguri comuniste şi tricouri inscripţionate cu mesajul "No G-8”, relatează agenţia de presă Associated Press, preluată de Forbes.

Marşul celor 2.000-3.000 de persoane era iniţial organizat de comitete de cetăţeni din oraşul L'Aquila, dar mai multe mişcări împotriva globalizării au cerut să se alăture pentru a organiza un miting de proporţii.

Cel mai nou submarin nuclear rus a fost testat cu succes

Cel mai nou submarin nuclear rus, Iuri Dolgoruki, a fost testat cu succes şi s-a întors vineri la şantierele navale Sevmaş de la Severodvinsk, a anunţat directorul general al companiei
, Nikolai Kalistratov, citat de AFP.

"Marinarii şi-a îndeplinit cu brio misiunea", a spus Kalistratov, citat de agenţia RIA Novosti.

Submarinul va fi dotat cu noile rachete strategice Bulava, aflate în prezent în teste, potrivit aceleiaşi surse.

Anunţul intervine după vizita, în 2 iulie, a preşedintelui rus Dmitri Medvedev la şantierele navale de la Sevmaş.

Monica Iacob Ridzi nu a spus adevărul în faţa Comisiei de anchetă

Raportul Comisiei de anchetă în cazul Ridzi precizează, la capitolul privind problemele identificate în timpul audierilor, că ministrul Tineretului nu a spus adevărul în faţa forului în privinţa scenei Casei Studenţilor din Bucureşti, dar şi că a influenţat conţinutul editorial al unor televiziuni.

Membrii Comisiei de anchetă privind modul în care au fost cheltuţi banii în organizarea "Zilei Tineretului" precizează, la capitolul 4 din raport, că ministrul Ridzi se face responsabilă de încălcarea legislaţiei privind controlul autorităţilor publice asupra politicii editoriale în audiovizual, dar şi de aprobarea notei de fundamentare a procedurii de achiziţie publică fără verificarea prealabilă a costurilor estimative asumate de catre ministerul Tineretului pentru organizarea evenimentelor.

"Membrii Comisiei de anchetă au stabilit responsabilitatea ministrului Monica Iacob Ridzi pe următoarele paliere: responsabilitatea materială directă prin decizii luate personal, numirea membrilor comisiilor de selecţie şi de recepţie a serviciilor, aprobarea notei de fundamentare a procedurii de achiziţie publică de servicii de divertisment, semnarea unor contracte prevăzând prevederi ilegale privind influenţarea conţinutului editorial al unor televiziuni.

Responsabilitatea politică este a doua direcţie privind angajarea
Guvernului României în cheltuieli nejustificate în contradicţie cu asumarea de către guvern a unei politici de austeritate" a precizat preşedintele forului, Alina Gorghiu.

Pe de altă parte, din punctul de vedere al membrilor Comisiei, ministrul nu a spus adevărul în faţa Comisiei de anchetă, "afirmând că nu avea cunoştinţă de scena aflată în dotarea Casei Studenţilor din Bucuresti, dar la întocmirea proiectului de buget pe 2009 a semnat solicitarea de finanţare a ratelor de leasing
pentru această scenă", se arată în raportul forului. În acelaşi timp
, membrii comisiei impută ministrului schimbarea procedurii de achiziţie publică în cursul derulării operaţiunii de la întocmirea programului anual de achiziţii publice pe anul 2009, până la întocmirea caietelor de sarcini şi utilizarea unor proceduri interne care, din punctul comisiei de vedere, nu era aplicabilă în domeniu.

Preşedintele Comisiei de anchetă pentru anchetarea cheltuielilor MTS pentru Ziua Tineretului, deputatul PNL Alina Gorghiu, a anunţat joi că raportul final propune începerea urmăririi penale a Monicăi Iacob Ridzi pentru comiterea infracţiunilor de delapidare şi abuz în serviciu. Gorghiu a anunţat că membrii Comisiei au ajuns la concluzia că au existat o serie de încălcări ale legii care angrenează responasbilitatea ministrului Ridzi. În aceste condiţii, Raportul propune sesizarea Curţii de Conturi, Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi a ANAF, pentru efectuarea de anchete la Ministerul Tineretului şi la firmele
care au organizat "Zilele Tineretului". De asemenea, Raportul Comisiei propune premierului Emil Boc să solicite preşedintelui revocarea din funcţie a ministrului.

Alina Gorghiu a mai anunţat şi că PDL a făcut opinie separată. Raportul Comisiei va fi înaintat Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor în vederea unui raport care să recomande
Plenului începerea urmăririi penale.

Geoană: viitorul guvern depinde de cine câştigă prezidenţialele

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, atrage atenţia că rezultatul alegerilor prezidenţiale din această toamnă va decide partidul care va forma viitorul guvern.

Liderul social democrat a apreciat joi, citat de NewsIn, cu ocazia conferinţei Organizaţiei Municipale Craiova
a partidului, că, în cazul în care vreun pesedist sau vreun român „îşi face iluzia că Traian Băsescu are cel mai mic gând de a continua vreo colaborare cu PSD, în eventualitatea, mai puţin probabilă azi, de a câştiga un nou
mandat, se înşală amarnic“.

Mircea Geoană a apreciat că învingătorul din alegerile prezidenţiale din toamna acestui an „va fi cel care va da tonul jocului
în România, aşa cum a fost la domnul Iliescu, la domnul Constantinescu şi acum la actualul preşedinte“.

Preşedintele PSD, care şi-a anunţat deja înscrierea în cursa prezidenţială, a subliniat că „mai important decât cine guvernează România, chiar şi numele preşedintelui, este ce fel de proiect aducem pentru România“.

Mircea Geoană a mai vorbit şi despre rezultatele unui sondaj de opinie care încă nu a fost dat publicităţii: „Am încheiat în urmă cu câteva zeci de ore o nouă măsurătoare pe care o facem în timpul pregătirilor pentru alegerile prezidenţiale.

Diferenţa este de doar şase procente în favoarea actualului preşedinte. În urmă cu trei luni era de peste 30 de puncte şi este un lucru evident pentru toată lumea că actualul preşedinte şi-a epuizat potenţialul şi este într-o cădere extrem de dramatică în încrederea populaţiei“.

Preşedintele PSD a explicat că Traian Băsescu „este în mare măsură deja înfrânt de propria lipsă de performanţă şi de neonorarea promisiunii solemne pe care a făcut-o în faţa românilor când a fost ales în urmă cu cinci ani“.
Liderul social democrat a scos la iveală şi o serie de dileme în ceea ce-l priveşte: „Întrebarea astăzi nu este dacă Mircea Geoană câştigă Preşedinţia, ci întrebarea este ce facem dacă el câştigă Preşedinţia şi cum reuşim să adunăm energiile naţiunii noastre să ne îndreptăm într-o nouă direcţie“.

Preşedintele PSD a menţionat faptul că măsurile înaintate în urmă cu câteva zile pentru redresarea economiei
reprezintă o soluţie pentru evitarea riscului ca în toamna acestui an să se declanşeze o criză socială.

„Nici eu nu am crezut în urmă doar cu poate un an că situaţia economică şi socială se va degrada atât de mult, că poate nimeni nu a anticipat, poate nici cei mai pesimişti din analişti că vom avea o astfel de contracţie economică într-un timp atât de scurt“, s-a justificat Mircea Geoană.

PSD, prin vocea sa, a salutat o iniţiativă a liberalilor de redresare economică şi Mircea Geoană a adăugat că apreciază „orice altă idee din orice alt loc“.

În opinia sa, „riscul este ca în toamnă lucrurile să meargă într-o direcţie greşită şi acest lucru nu este de aşteptat. Aceste măsuri dezbătute în zilele următoare vor putea să aducă o schimbare de direcţie“.

Ministerul Turismului intârzie anuntarea candidatilor calificati in prima etapa a campaniei de promovare

Ministerul Turismului (MT) nu a stabilit nici pana astazi cand va avea loc licitatia de atribuire a contractului de promovare turistica a Romaniei pe plan international. Desi au trecut patru zile de la depunerea documentatiei de catre cei trei candidati, Comisia de evaluare nu a terminat inca de verificat toate actele. Dupa finalizarea acestei analize si stabilirea candidatilor care se vor califica in etapa urmatoare, se fixeaza data depunerii ofertelor
tehnice si financiare
, iar castigatorul va fi stabilit apoi. Printre agentiile calificate in prima etapa se afla si Eurosport, canalul paneuropean de sport cu cea mai mare audienta, potrivit datelor EMS, conditie principala a Ministerului Turismului pentru castigarea contractului de difuzare a clipurilor publicitare. Doua dintre agentiile de publicitate au participat la licitatie cu oferta
pentru postul de televiziune CNN, pentru Lotul B, care prevede difuzarea clipurilor pe o televiziune internationala de stiri. „In 06.07.2009, au depus documentele
de calificare trei candidati (doua societati si o asociere): Mediainvestment, Eurosport SA (este vorba despre canalul paneuropean) si asocierea SC Best Advertising & Consult SRL - SC Optimedia SRL (lider de asociere Sc Best Advertising & Consult SRL). Etapa de calificare nu s-a incheiat inca (este in curs analiza documentelor depuse de cei trei candidati). Data depunerii ofertelor pentru etapa finala va fi comunicata dupa finalizarea etapei de calificare. Numai dupa evaluarea ofertelor depuse de candidatii calificati in etapa finala va fi stabilita televiziunea sau agentia de publicitate careia ii va fi atribuit contractul, pentru fiecare lot in parte”, ne-au precizat reprezentantii MT. Potrivit documentatei intocmite de MT, campania de publicitate pe piata internationala prin intermediul posturilor de televiziune cu acoperire paneuropeana si internationala se imparte in doua loturi: Lotul A - postul de televiziune paneuropean de sport si Lotul B - postul de televiziune international de stiri. Pentru primul lot MT plateste 1,2 milioane de euro, iar pentru al doilea, 400.000 de euro.
Ministerul Turismului intârzie anuntarea candidatilor calificati in prima etapa a campaniei de promovare

Monitorizarea UE pe justiţie va continua

Mecanismul de cooperare şi verificare privind justiţia va continua „până când România îşi va îndeplini toate obiectivele”, a declarat ieri pentru EVZ purtătorul de cuvânt al Comisiei UE, Mark Gray.

Raportul Comisiei pe justiţie va fi dat publicităţii pe 22 iulie, dar „mecanismul de cooperare şi verificare nu are un termen-limită”, a avertizat Gray. El a evitat să ofere detalii despre conţinutul raportului. Guvernul român şi-a propus ridicarea monitorizării pe justiţie după raportul din iulie. Acest pas e însă condiţionat de îndeplinirea a patru obiective, care vizează reforma în justiţie şi lupta
anticorupţie.

Antonescu dă şi în Orban, şi în Tăriceanu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că nu va intra în campania
electorală în tandem cu un premier PNL, dar şi că nu va obstrucţiona justiţia în cazul Tăriceanu-Sterling.

Întrebat joi dacă intenţionează să nominalizeze un premier înainte de campania pentru prezidenţiale cu care să meargă în tandem şi dacă acesta va fi Ludovic Orban, Crin Antonescu a replicat:”Nu se pune problema de a nominaliza un prim-ministru pentru că asta ar însemna că ne jucăm. Şi, ca atare, nici domnul Orban nu poate beneficia, cel puţin acum, de această nominalizare”.

Liderul PNL a comentat, conform NewsIn, că doreşte să ţină campania în termeni „realişti, pragmatici, de seriozitate”. În opinia sa, „a construi un tandem cu un prim-ministru ipotetic poate să fie preocuparea cred a unui candidat care nu simte că spune destul prin persoana şi prin proiectul său, nu e cazul meu”.

Pe de altă parte, întrebat despre stafful său de campanie, Antonescu a răspuns că acesta va fi făcut public la începutul săptămânii viitoare, în acest moment aflându-se în derulare procesul de alcătuire.

În cadrul conferinţei de presă, Antonescu a fost întrebat şi dacă a luat lecţii de limba engleză, cu referire la un talk show al Realitatea Tv la care acesta a participat şi i s-a solicitat să vorbească această limbă.

El a precizat că nu a început să înveţe engleza. „Fac şi eu ce pot, o să ajung şi la asta, nu vă pierdeţi cumpătul.” „Sper că odată cu intrarea în campania electorală şi Traian Băsescu va ţine cont de sfatul care mi-a fost dat mie, pentru că e valabil şi pentru domnia sa”, a adăugat Antonescu.

Totodată, preşedintele PNL a vorbit şi despre solicitarea PDL de începere a urmăririi penale în cazul fostului premier: „Nu am nimic de adăugat la ceea ce a declarat Tăriceanu public. Nu facem nici un fel de obstrucţie demersului”.
Prezidenţiabilul PNL îşi prezintă programul


Secretarul general al PNL, Radu Stroe, a anunţat că liderul partidului, Crin Antonescu, îşi va lansa luni programul pentru alegerile prezidenţiale. Stroe a afirmat că Antonescu îşi va lansa platforma
de candidat la prezidenţiale, luni, la ora 17.00, la Palatul Parlamentului. Liberalii se întrunesc luni, de la ora 10.00, în şedinţa săptămânală a Biroului Politic Central, urmată, de la ora 11.00, de cea a Consiliului Naţional Executiv. Potrivit lui Stroe, în şedinţa CNEx se vor discuta măsurile de reorganizare a unor filiale, precum Timiş, şi va fi discutată componenţa echipei de campanie a prezidenţiabilului Antonescu.

Se cauta votantii penali

Autoritatea Electorala Permanenta (AEP) va transmite Politiei, saptamana viitoare, rezultatul verificarilor efectuate in vederea descoperirii cazurilor de vot multiplu la europarlamentarele din 7 iunie.
AEP primise, in acest sens, 82 de cereri de la organele de urmarire penala si 25 de sesizari din partea competitorilor electorali.
Potrivit vicepresedintelui Ana Maria Patru, Autoritatea efectueaza verificari preli­minare ale sesizarilor tran­smise de politie care cu­prind indicii exacte pri­vind sectii de votare din judetele Alba, Arges, Bacau, Calarasi, Dambovita, Dolj, Galati, Olt, Prahova, Teleorman, Giurgiu in care s-a savarsit fapta de a vota de mai multe ori in aceeasi zi de referinta.
Guvernul a pus la dis­pozitia AEP pentru verificarea tuturor listelor elec­torale si arhivarea electronica a acestora 3.285.000 de lei
. In ur­matoarele zile va incepe procedura de achizitie
a soft-ului necesar pentru centralizarea si verificarea listelor.

Prazul il face puternic pe Geoana

"De Traian Basescu ma mai despart sase procente, iar daca nu il invingem ne da afara de la guvernare", "imi fac casa
cand trece criza, dar nu-mi place programul
<>" si "ma enerveaza ministrii Transporturilor", au fost mesajele candidatul Geoana transmise in timpul unei vizite de lucru in Oltenia.
Liderul PSD pretinde ca a reusit sa recupereze miraculos patru procente fata de Traian Basescu pe traseul Bucuresti-Craiova, sustinand ca il mai despart doar 6% fata de seful statului. El a omis sondajul CURS, prezentat de PSD saptamana trecuta, care arata ca se afla la zece procente distanta fata de actualul presedinte. "Am incheiat in urma cu doar cateva zeci de ore o noua masuratoare pe care o facem in pregatirea alegerilor prezidentiale", si-a incurajat Geoana militantii pentru a-i motiva in perspectiva alegerilor din toamna. Conform calculelor presedintelui PSD daca a reusit sa castige patru procente intr-o saptamana, nu va avea nici o problema sa mai adune sase procente in cinci luni de campanie. Pentru a baga frica in pesedisti le-a spus sa isi ia gandul de la guvernare daca vor pierde lupta
pentru Cotroceni, deoarece Traian Basescu nu mai are de gand sa colaboreze cu PSD dupa ce va castiga
batalia electorala. In rolul candidatului pentru prezidentiale, Mircea Geoana nu a pierdut ocazia sa joace rolul nemul­tumitului. "Programul <> a fost o incercare onesta de a reporni creditarea, dar efectul de antrenare al economiei este aproape nul", a afirmat pesedistul, citat de Mediafax. Pentru ca autostrazile sunt o buna tema de campanie, liderul PSD nu a uitat sa spuna ca il enerveaza ministrii Transporturilor care au avut bani pentru investitii dar nu au facut nimic.

PDL, un aspirator de liberali

Deputatul PNL de Suceava, Gheorghe Coroama, a anuntat, ieri, ca s-a înscris în PDL, iar primarul PNL de Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Serban, a anuntat ca este simpatizant al PDL. Cei doi au facut anunturile în conferinta de presa a PDL Suceava, iar presedintele organizatiei, Gheorghe Flutur, a înmânat deputatului Coroama insigna PDL si un exemplar din Statutul partidului, adaugând ca înca nu au fost confectionate insigne pentru simpatizanti, dar ca se gândeste sa o faca, informeaza Mediafax. Deputatul Gheorghe Coroama a declarat ca a decis sa se înscrie în PDL pentru a se alatura echipei lui Gheorghe Flutur cu care a început sa faca politica în urma cu cinci ani. “Fac acest pas pentru ca de unul singur nu poti sa reprezinti cum trebuie comunitati. Se poate doar într-o echipa”, a spus Coroama. El a aratat ca un alt motiv este lupta interna din PNL. La rândul sau, primarul din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Serban, a declarat ca este simpatizant al PDL, singurul partid care l-a sprijinit în derularea proiectelor pentru municipiu. Zilele trecute, deputatul PNL Mihai Dan Marian a anuntat ca renunta la PNL in favoarea PDL. El declara, in momentul anuntului
, ca a trecut in barca democrat-liberalilor pentru a incerca refacerea unitatii dreptei.

Fara tandemuri

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, ca nu intentioneaza sa construiasca un tandem cu un prim-ministru ipotetic în campania
prezidentiala, mentionând ca doreste o campanie serioasa si ca Ludovic Orban nu poate beneficia, cel putin acum, de aceasta nominalizare. “Eu am mai vorbit despre faptul ca doresc sa duc aceasta campanie în termeni realisti, pragmatici, de seriozitate si în raport cu ceea ce este astazi Constitutia României. A construi un tandem cu un prim-ministru ipotetic poate sa fie preocuparea, cred, unui candidat care nu simte ca spune destul prin persoana si prin proiectul sau nu e cazul meu”, a spus Crin Antonescu. Liderul PNL a spus ca va vorbi despre guvernare si premier dupa ce România va avea alt presedinte. “Am sa vorbesc despre acest lucru, am sa vorbesc despre cum vad guvernarea dupa ce vom avea un alt presedinte al României, dar nu se pune problema de a nominaliza un prim-ministru pentru ca asta ar însemna ca ne jucam. Si, ca atare, nici domnul Orban nu poate beneficia, cel putin acum, de aceasta nominalizare”, a explicat Antonescu.

Cronologia unei luni de scandal

Trei contracte în valoare de 630.000 de euro date fără licitaţie la două firme cu sediul în acelaşi apartament. Artişti plătiţi în acte cu bani mai mulţi decât au primit, o scenă de scânduri închiriată cu 75.000 de euro. O lună de scandal şi o demisie a Monicăi Iacob-Ridzi care întârzie.

16 iunie - o investigaţie declanşată de „Gazeta Sporturilor“ dezvăluie că Ministerul Tineretului şi Sportului condus de Monica Iacob-Ridzi a acordat 630.000 de euro fără licitaţie către două firme care au sediul în acelaşi apartament
şi acţionari comuni - Artisan Consulting şi Compania
de Publicitate Mark - pentru organizarea evenimentelor de Ziua Tineretului. Trei contracte în total.

17 iunie - Monica Iacob-Ridzi merge în redacţia GSP cu contractele, iar sumele din acestea sunt halucinante: 75.000 de euro pentru închirierea unei scene, 10.000 de euro pentru concertul trupei Simplu, care era cotată la valoarea pieţei pentru un contract neexclusiv la 3.000 de euro.

Scena închiriată de MTS se dovedeşte a fi una din scânduri pusă pe nisip, dezvăluie Cotidianul.

18 iunie - conferinţă de presă la MTS. „Nu-mi pasă cum au fost cheltuiţi banii, ci că s-a îndeplinit obiectivul MTS”, a spus Ridzi.

18 iunie - noi acuzaţii lansate de redactorul-şef al „Gazetei Sporturilor“, Cătălin Tolontan: MTS a cumpărat ştiri şi reportaje pe bani publici, la televiziuni, fără ca acestea să fie marcate publicitar. 40% din acestea o au în prim-plan la Ridzi, 20% din ele pe Elena Băsescu, aflată în campanie pentru PE.

19 iunie - întrebat de cotidianul.ro, la Bruxelles, Traian Băsescu evită să comenteze subiectul Rdizi.

20 iunie - PNL depune plângere la Parchet
împotriva lui Ridzi.

Mazare, cercetat de ANI pentru casele din Brazilia

Primarul Constantei, Radu Mazare, a fost informat ieri ca Agentia Nationala de Integritate s-a sesizat din oficiu si va declansa procedura de verificare a averii sale. "Ii astept pe domnii de la ANI sa verifice si rasverifice tot ce vor. N-am nici o temere in ceea ce priveste ancheta lor", a declarat Radu Mazare. Primarul Constantei, Radu Mazare a declarat joi, intr-o conferinta de presa, ca are informatii potrivit carora Agentia Nationala de Integritate ar fi cerut ajutorul serviciilor secrete pentru a-i verifica proprietatile din Brazilia. Mazare sustine ca nu sunt discrepante intre declaratia de avere de anul acesta si cea de anul trecut, fiind vorba de o diferenta de 20.000 euro in plus
fata de 2009, pe care o poate justifica cu documente
, fara nici o problema. Insa pe 22 iunie ANI l-a instiintat pe Mazare ca nu si-a depus la timp
declaratia de avere, acesta fiind pasibil, potrivit legii, de amenda si de declansarea procedurii de verificare a averii.



Insa edilul a negat ca nu si-ar fi depus declaratia de avere, sustinand ca aceasta va fi depusa pe site-ul primariei la 30 de zile de la completare. "Dar asta nu e treaba mea, este a secretarului Consiliului Local", a precizat Mazare. Potrivit declaratiei de avere, Radu Mazare detine patru conturi de 5.500 dolari, 24.995 euro, 793 lei , o suma cash de 230.000 euro, dar si o salupa cu motor, mai multe masini de epoca, precum si actiuni la opt firme. Insa primarul Constantei are destule probleme cu justitia. Mazare a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru un prejudiciu de cateva milioane de euro, fiind acuzat de abuz in serviciu intr-un caz de retrocedare a unui teren. Mai sunt pusi sub acuzare presedintele CJ Constanta
, Nicusor Constantinescu, precum si 11 functionari din primarie.

Funcţionarii loiali ai lui Boc au picat testul la Curte

Legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă prin care premierul Emil Boc a introdus angajamentele de loialitate drept condiţie de angajare
a fost declarată ieri neconstituţională.

Magistraţii Curţii Consti tuţionale (CC) n-au precizat, deocamdată, dacă decizia a fost luată pe fond sau pe procedură, motivaţia urmând a fi făcută publică în perioada următoare.

Liberalii au reclamat discriminările şi privilegiile

PNL a contestat la CC legea de aprobare a ordonanţei, invocând că actul normativ emis de guvern nu-şi justifică urgenţa. De asemenea, liberalii au reclamat şi faptul că angajarea şi revocarea încadrării personalului Corpului de Control
al premierului se face pe baza acordării, respectiv a retragerii încrederii acordate de şeful guvernului. Totodată, PNL a invocat şi ne consti tu ţionalitatea prevederii referitoare la semnarea unui angajament de loialitate de către funcţionarii Corpului de Control.

De asemenea, ordonanţa prevedea şi trecerea Departamentului de Luptă Antifraudă în cadrul aparatului de lucru al premierului, iar condiţiile de angajare erau similare celor aplicate în cazul Corpului de Control. Liberalii au susţinut că aceste prevederi sunt neconstituţionale instituind discriminări şi privilegii între cetăţeni.

PNL a cerut amânarea învestiturii noului Guvern. Propunerea a fost respinsă

La scurt timp de la începerea şedinţei comune a Camerei
Deputaţilor şi Senatului, Partidul Naţional Liberal, prin vocea deputatului Ioan Timiş, a solicitat amânarea şedinţei, invocând nerespectarea procedurii de desemnare a premierului şi a membrilor Parlamentului.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a supus la vot propunerea celor de la PNL, în urma căruia s-a decis continuarea şedinţei comune din Parlament.

După întrunirea Birourilor
Permanente ale celor două Camere
, deputaţii şi senatorii s-au reunit, luni, la ora 15:00, pentru a li se prezenta programul
de guvernare.

Tot atunci, se va da şi votul de învestitură a noului Guvern.

Elena Udrea mizeaza pe "apele si raurile din interior"

andidatii desemnati de PSD si PDL pentru a ocupa portofoliile ministeriale au fost audiati si validati, fara mari emotii, de comisiile de specialitate ale Senatului si Camerei Deputatilor.

» Mai mult formale, audierile au insemnat cel mult un tir de intrebari si ironii din partea liberalilor, acestia fiind, de altfel, cei care au votat constant impotriva.

» Premierul desemnat, Emil Boc, merge astazi in Parlament pentru a cere un vot de incredere asupra programului de guvernare si a noului cabinet.

De cea mai mare simpatie s-a bucurat la audierile de sambata, in comisiile reunite de administratie, economie si industrii, Vasile Blaga (PDL), propus pentru Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei. Viitorul ministru pedelist a fost chiar complimentat de pesedistul Iulian Iancu, potrivit caruia Blaga va fi "cel mai iubit si cel mai solicitat de parlamentari". Ultimul la audieri, liderul PDL a apreciat activitatea predecesorului sau, udemeristul Laszlo Borbely, si a precizat ca nu intentioneaza sa modifice ordonantele date de Cabinetul Tariceanu cu privire la planurile generale de urbanism. Blaga a mai spus senatorilor si deputatilor ca este un adept al descentralizarii "totale" si ca Executivul ar trebui sa subventioneze jumatate din cheltuielile izolarii termice a locuintelor. La finalul audierilor, viitorul sef al Dezvoltarii Regionale a primit 46 de voturi in favoarea sa, patru voturi "impotriva" si doua abtineri.


Cu un scor asemanator (42 de voturi "pentru" si 9 "impotriva") a fost validat, dupa un tir de intrebari liberale si cu sprijinul UDMR, si Catalin Predoiu, ales de PSD si PDL pentru a continua reformarea sistemului de justitie. Fostul liberal le-a vorbit parlamentarilor despre "redesenarea" sistemului judiciar si despre necesitatea adoptarii Codului Penal si al celui de Procedura Penala, dar a evitat sa se pronunte asupra situatiei create la nivelul conducerii DNA, in conditiile in care mandatul lui Daniel Morar a expirat, iar propunerea avansata, Monica serbanescu, nu s-a bucurat de sustinere nici din partea CSM, nici a sefului statului.


De sustinerea UDMR s-a bucurat in comisiile de specialitate si social-democratul Gabriel Oprea, propus pentru a conduce Ministerul Administratiei si Internelor. Deputatul PSD a fost validat cu 47 de voturi "pentru" si 11 voturi "impotriva" (apartinand parlamentarilor PNL), dupa ce a spus "alesilor" ca isi propune revizuirea pachetului de legi privind descentralizarea, statutul alesilor locali si statutul functionarilor publici, dar ca nu intentioneaza sa modifice legislatia prin care este interzisa migratia politica. Oprea a mai aratat ca vrea ca Parlamentul sa avizeze "contractele mari, de zeci, sute de milioane" (precum cel incheiat cu EADS), dar ca nu isi propune majorarea taxelor si impozitelor locale, chiar daca aceasta varianta a reiesit din programul de guvernare intocmit de PSD si PDL.

Diaconescu va colabora "imediat" cu Basescu


Fara nici o optiune "contra" a "scapat" din comisiile de specialitate vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu, nominalizat pentru sefia Ministerului Afacerilor Externe. Diaconescu s-a pronuntat in favoarea unei "relatii pragmatice" cu Rusia, in sensul ca factorul politic sa nu constituie un element de blocaj al relatiei economice, si a precizat ca nu intentioneaza "nici o forma de abrogare a politicii salariale a MAE", deoarece ministerul are nevoie de oameni competenti care sa fie platiti "cu un salariu decent".


Totodata, viitorul ministru de Externe a aratat ca va constitui o prioritate, in urmatorii patru ani, ridicarea obligativitatii vizelor pentru romanii care vor sa calatoreasca in SUA si ca MAE va colabora "direct si imediat" cu presedintele tarii.
Fara vreun vot impotriva (34 de voturi "pentru" si 5 abtineri) a fost validata si propunerea PSD pentru Ministerul Agriculturii: Ilie Sarbu.


Ilie Sarbu vrea sa desfiinteze Agentia Domeniilor Statului


Acesta s-a "plans" parlamentarilor ca nu va putea obtine pentru agricultura, in 2009, mai mult de 3% din PIB (fata de 4%, cat a cerut), ceea ce va avea ca efect renuntarea la unele dintre programele anuntate. Sarbu a mai spus ca imediat dupa investire ii va convoca pe sefii Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura si pe cei ai Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit si a lasat sa se inteleaga ca ar putea fi desfiintata Agentia Domeniilor Statului, urmand ca terenurile pe care aceasta le detine sa treaca la administratiile locale.


Cu 49 de voturi "pentru" si 6 abtineri a "iesit" din Comisiile economice si de industrii si Adriean Videanu, propus de PDL pentru Ministerul Economiei. Fostul primar general a criticat transferarea companiilor energetice in subordinea AVAS si a vorbit despre incurajarea consumului de biocarburanti. De mai putina sustinere s-a bucurat insa in randul parlamentarilor colegul de partid al lui Videanu, Gheorghe Pogea.


Nominalizatul la sefia Ministerului Finantelor a reluat ideea reducerii accizei la motorina folosita in agricultura pana la limita permisa de UE, dar nu si-a adjudecat decat 31 de voturi "pentru" si 8 "impotriva" din partea membrilor Comisiilor de buget-finante.


La randul sau, democrat-liberalul Mihai Stanisoara, propus pentru conducerea Ministerului Apararii Nationale, a trebuit sa raspunda "alesilor" inclusiv la intrebari legate de prezenta soldatilor romani in Irak. "Cat este nevoie de noi acolo", a explicat consilierul prezidential, precizand ca misiunea fortelor romanesti ar putea continua de la sase luni pana la doi ani. In final, in favoarea lui Stanisoara s-au pronuntat 21 de senatori si deputati, in vreme ce sase s-au declarat impotriva validarii lui.


Doar voturi "pentru" (37 la numar) si abtineri (cinci) a obtinut si social-democratul Constantin Nita, desemnat pentru a prelua sefia Ministerului IMM si Mediului de Afaceri. Printre prioritatile vicelui PSD se numara transformarea CEC in banca pentru intreprinderile mici si mijlocii, precum si marirea gradului de absorbtie a fondurilor UE pentru acest sector.

Dan Nica a starnit comentarii ironice


Tot despre accesarea fondurilor europene si garantarea accesului IMM-urilor la finantare a vorbit parlamentarilor si un alt vicepresedinte al PSD, Dan Nica, propus pentru functia de vicepremier. Acesta a fost validat atat de Comisiile reunite de politica externa (19 voturi "pentru", 5 "impotriva" si o abtinere), cat si de Comisiile economice si de industrii (28 de voturi "pentru", unul "impotriva" si o abtinere). Nica a vorbit despre oportunitatea desfiintarii unor taxe, dar s-a incurcat cand a venit vorba despre veniturile proprii ale UE, ceea ce a starnit comentarii ironice din partea liberalilor. "Raspunsurile domnului Nica au fost dovada faptului ca acesta se afla intr-o mare confuzie, neintelegand diferenta dintre veniturile proprii ale UE si veniturile nationale", a apreciat Bogdan Olteanu, in vreme ce Varujan Vosganian a vorbit despre "atitudinea de mirare" pe care a avut-o Nica, asemenea altor candidati de ministri audiati.


Viitorul sef al Transporturilor, Radu Berceanu, le-a spus la randul sau colegilor de Parlament ca vrea ca in 2009 sa dea in folosinta 54 de km din Autostrada Transilvania, urmand ca in 2010 sa dea in folosinta inca 172 de km, in 2011, alti 156 de km si in 2012, 354 de km. Berceanu a fost avizat cu 31 de voturi "pentru", 8 "impotriva" si o abtinere.


Mult mai rezervati in promisiuni si intentii au fost din postura de viitori ministri Marian Sarbu, Ecaterina Andronescu si Nicolae Nemirschi.
Marian Sarbu, propus pentru Ministerul Muncii, a spus ca de abia spre sfarsitul anului va sti Guvernul daca poate creste de la 1 ianuarie punctul de pensie la 45% din salariul mediu brut. Sub semnul intrebarii este si cresterea indemnizatiilor pentru mame. "Ar fi o ipocrizie sa anunt acum ca de la 1 ianuarie mamele pot beneficia de majorarea la 85% din venituri a indemnizatiei de crestere a copilului
", a spus Sarbu.

Din ciclul Revolutia furata. Iliescu a fost batut cu «treizeci de arginti» la Cimitirul Eroilor

ostul presedinte Ion Iliescu a fost atacat, ieri, cu monede in timp ce participa la manifestarile comemorative desfasurate la Cimitirul Eroilor Revolutiei. Cativa participanti la comemorare, posibil “revolutionari”, au fost nemultumiti de prezenta lui Iliescu pe care-l considera vinovat pentru mortii revolutiei, motiv pentru care au gasit aceasta inedita forma de protest. Ion Iliescu a fost scapat de atacatori prin interventia prompta a ofiterilor SPP, care, dupa ce l-au protejat cu un baraj “textil” format prin ridicarea sacourilor, l-au scos rapid din zona ostila. Protestatarii i-au mai reprosat lui Iliescu trecutul comunist si “furtul” revolutiei. De asemenea, ei l-au numit “masacrator” si, printr-un reprezentant ad-hoc, au explicat, pentru un post de televiziune, simbolistica gestului: “A fost mesajul celor treizeci de arginti care se acorda tradatorilor!”

“Oamenii venisera sa-si planga copiii si fratii si a fost pentru ei un soc mai mult decat dureros cand au vazut ca domnul Iliescu, masacratorul acelor copii, s-a prezentat ca in fiecare an drept revolutionar. ~sta a fost mesajul celor treizeci de arginti care se acorda tradatorilor. Ion Iliescu n-a tradat Romania, pentru ca n-a slujit-o niciodata, ci a slujit Uniunea Sovietica. De aceea, ziceam, asta a fost mesajul celor 30 de arginti care se acorda tradatorilor”, a declarat Mihai Zamfir de la Asociatia “21 Decembrie”. Ostilitatea cu care este tratat fostul presedinte al CFSN de catre unele asociatii
de revolutionari este de notorietate, cea mai “agresiva” dintre acestea fiind “Asociatia 21 Decembrie”, condusa de Doru Maries. Revolutionarii lui Maries considera ca Iliescu este vinovat pentru cei aproximativ 1.200 de morti inregistrati dupa 22 decembrie 1989. Cu toate acestea, vreme de aproape 15 ani, Ion Iliescu nu a fost cercetat in nici unul dintre dosarele revolutiei.

Revolutie si lovitura de stat… linistite

Primul
contact al fostului presedinte cu un astfel de dosar s-a facut la sfarsitul lui 2004, in urma unei plangeri penale facute de revolutionari de la “Asociatia 21 Decembrie”. Acestia au prezentat atunci, ca probe noi, doua casete video cu imagini inregistrate in decembrie 1989 la televiziune si la sediul fostului CC al PCR. “O noutate ar fi inregistrarea momentului cand Ion Iliescu refuza sa fie adusa caseta cu procesul si impuscarea familiei
Ceausescu la TVR pentru a fi data pe post. E inregistrat cum s-a dus Sergiu Nicolaescu, a discutat cu el si l-a convins sa difuzeze caseta, sa fie vizionata la Televiziunea Romana Libera”, a declarat presei Doru Maries. Tot ce s-a putut obtine prin initiativa de atunci a fost audierea vreme de cateva ore, la Sectia Parchetelor Militare, a lui Ion Iliescu in calitate
de martor. Asociatia 21 Decembrie a facut, anul trecut, o noua plangere penala impotriva lui Ion Iliescu, de aceasta data in calitate de faptuitor. Concret, revolutionarii lui Maries l-au acuzat de genocid pe fostul sef al CFSN. Justificarea acestei acuzatii, conform lui Maries, ar fi aceea ca Iliescu ar fi premeditat crimele revolutiei, cerand sa nu se intervina pentru incetarea tragerilor cu arma consemnate incepand cu seara de 22 decembrie 1989. “Dupa intoarcerea lui Ion Iliescu de la Ministerul Apararii, intrebat de revolutionarii exasperati de modul in care se tragea din toate directiile in noaptea de 22 spre 23 decembrie, Iliescu raspunde: “Lasati, ma, sa traga! Trebuie sa avem morti, ca asa e la revolutie”, a declarat Doru Maries. Cercetarile declansate in noul dosar au fost, la fel, blocate. In iunie 2007, Curtea Constitutionala a admis o exceptie de neconstitutionalitate si a decis ca toate dosarele in care sunt anchetati atat civili, cat si militari sa fie instrumentate numai de procurori civili. In acest mod, toate dosarele revolutiei, dar si ale mineriadelor, in care era cercetat Ion Iliescu, au trecut sub controlul procurorilor civili, ceea ce a reprezentat o noua tergiversare a finalizarii lor.

Miniştrii desemnaţi ai României, implicaţi în numeroase scandaluri: Emil Boc, acuzat că se hrăneşte din bani publici

Numele actualilor miniştri desemnaţi ai României se leagă de câteva scandaluri, printre care anchete la Direcţia Naţională Anticorupţie, implicări în afaceri dubioase, sau trafic
de influenţă.

Premierul desemnat Emil Boc a fost acuzat de liderul PIN Cluj, Lavinia Şandru, că gestionează afaceri ilegale şi că se hrăneşte din bani publici.

Şi vicepremierul semnat Dan Nica a fost acuzat că i-a dat cumnatul său trustul de construcţii al combinatului siderurgic din Galaţi.

În ianuarie 2007, Elena Udrea, ministrul desemnat al Turismului, a stârnit un scandal politic de amploare numit "bileţelul roz". Ea a susţinut că în perioada în care a lucrat la Cotroceni, premierul i-a scris preşedintului să intervină la Parchet
în favoarea lui Dinu Patriciu. Preşedintele a recunoscut cu jumătate de gură că există un astfel de bilet.

Elena Udrea şi-a legat numele şi de afacerea controversată a parcărilor Dali.

Lista scandalurilor continuă cu Ionuţ Bazac, de la Sănătate, cercetat de DNA, în 2005, pentru transferuri ilegale de fonduri, în valoare de cinci miliarde de lei
.

De numele actualului ministru desemnat al Economiei
, Adriean Videanu se leagă mai multe scandaluri. Parcul Bordei şi subiectul bordurilor sunt doar două dintre ele.

Numele lui Constantin Nica, de la IMM-uri, a fost asociat cu scandaluri răsunătoare cu privire la presupusa implicare a sa în relaţii economice cu temuta organizaţie a mafiei italiene Cosa Nostra.

La capitolul scandaluri apare şi Vasile Blaga, ministrul desemnat al Dezvoltării Regionale. Fostul şef al DGA l-a acuzat pe Vasile Blaga că a făcut presuni asupra sa pentru oprirea unor anchete referitoare la dezvoltarea instituţiei.

Şi ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, a fost acuzat că ar fi intervenit în stoparea unei anchete a Corpului de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Numele ministrului desemnat al Transporturilor, Radu Berceanu, a fost legat de implicarea în mai multe afaceri ilegale, de la rambursări de TVA, datorii către stat şi până la trafic de maşini.

Boc:Noul Guvern va suspenda un an plata indemnizaţiilor pentru membrii consiliilor de administraţie

Premierul desemnat, Emil Boc, a declarat astăzi, la ceremonia pentru obţinerea votului de învestitură, că noul Guvern va suspenda pentru un an plata indemnizaţiilor pentru membrii consiliilor de administraţie din companiile cu capital de stat şi că bugetarii ar putea să nu mai primească prime
.

"Vom suspenda pentru un an plata drepturilor băneşti pentru membrii consiliilor de administraţie la societăţile cu capital de stat. Demnitarii vor fi primii care vor strânge cureaua în aceste vremuri grele şi vă cer sprijinul şi solidaritate", a declarat Boc. Premierul desemnat a declarat că autorităţile nu îşi mai pot permite să irosească banii pentru achiziţia de autoturisme şi pentru călătorii inutile şi prime. "Vom reduce cheltuielile publice cu până la 20%. Adio bugetari de lux cu salarii de 30 - 40.000 de euro
pe lună. Vom institui un moratoriu pe o perioadă de 12 luni pentru interzicerea achiziţiei de bunuri neesenţiale", a declarat el.

Premierul desemnat a amintit că veniturile la buget scad în fiecare lună cu 10%, începând cu luna octombrie, rata şomajului creşte în fiecare zi, iar industria autohtonă se confruntă cu lipsa "cronică" a comenzilor. Emil Boc a spus că, în perioada următoare, noul Guvern va aplica legile economiei
libere, dar va şi interveni "Guvernul pe care îl conduc nu va ezita să aplice măsuri dure
, dar va lua şi măsuri sociale pentru a atenua efectele crizei", a spus el.

Cheltuielile din bugetul Capitalei, diminuate cu 142 milioane lei

Consilierii municipali au aprobat, luni, rectificarea bugetului Capitalei, veniturile bugetului local fiind majorate cu 23.469.100 de lei, iar bugetul creditelor externe fiind diminuat cu 403 milioane de lei, informeaza Mediafax.

Primarul general Sorin Oprescu a spus ca rectificarea bugetului municipalitatii a fost necesara din cauza "lucrarilor care s-au facut in urma cu un an si jumatate, doi ani".

"Am gasit lucrari nefinantate sau suplimentare facute de vechea administratie. Pentru acest motiv e nevoie de aceasta rectificare", a spus Oprescu.

Presedintele Comisiei municipale de buget-finante, Mircea Raicu, a prezentat, in sedinta de luni a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB), rectificarea de buget.

"Pe partea de venituri, avem urmatoarele modificari. Avem o majorare de 23,4 milioane de lei
pe partea de venituri proprii ale Consiliului, 31 milioane care vin din Fondul National de Dezvoltare pentru lucrarile de modernizarea a Stadionului «Lia Manoliu» si aproape 40 de milioane care reprezinta suma repartizata din bugetul Ministerului Internelor si Reformei Administrative pentru compensarea cresterilor preturilor la energia termica. Avem o diminuare a veniturilor, adica o neincasare, de 40,7 milioane de lei, care vin de la bugetul de stat din impozitul pe venit", a spus Raicu.

Acesta a punctat faptul ca cele peste 40 de miloane de lei nu am fost cheltuite din bugetul anului 2008 "pentru ca nu am realizat lucrari in ultimele opt luni".

Cheltuielile bugetului local au fost diminuate cu 142.020.000 de lei, din care aproape 20 de milioane de la teatre, muzee, ALPAB, Administratia Cimitirelor si Gradina Zoologica, 100 de milioane de lei de la institutiile finantate integral din alocatii de la buget, printre care Primaria Capitalei si Administratia Strazilor, restul sumei reprezentand investitiile RADET si fondul de rezerva.

In proiect se mai arata ca au fost inregistrate si suplimentari ale cheltuielilor bugetului local, in valoare de aproximativ 165 de milioane de lei, din care aproape 40 de milioane pentru compensarea pretului la energie termica.

Bugetul creditelor externe a fost diminuat cu 403.773.000 de lei, cel al institutiilor finatate din venituri proprii si subventii de la bugetul local, cu aproximativ 22 de milioane de lei, cea mai importanta scadere fiind la Administratia Lacuri Parcuri si Agrement Bucuresti, de aproximativ un milion de lei.

Raicu a explicat ca "se fac modificari intre capitole pe partea de cheltuieli, astfel incat banii sa fie bine dramuiti", iar banii din imprumuturile externe sa ramana in conturi
ca sa beneficieze de dobanda
.

"La bugetele creditelor externe, unde avem o diminuare de patru mii de miliarde de lei vechi, la care daca se aduna cele de la societatile si administratiile subordonate, ce ar insemna o diminuare de circa cinci mii de miliarde de lei vechi, care vine din cele cinci luni de inactivitate pe partea de investitii", a mai spus Raicu.

Primarul general Sorin Oprescu a declarat ca in prezent exista depozite in banci de 100 de milioane de euro. El apreciat faptul ca nu se "intra" in aceste depozite, insa a spus ca daca va fi nevoie, municipalitatea o va face.

"Nu uitati ca avem de achitat 500 de milioane de euro
pana in 2015, bani adusi de fostul primar general", a spus Oprescu.

Totodata, bugetele institutiilor finantate integral din venituri proprii si cel al fondurilor externe nerambursabile nu se modifica, asa dupa cum este prevazut in proiectul de hotarare.

Potrivit proiecului de hotarare, bugetul Administratiei Strazilor a fost suplimentat cu 33.500.000 de lei, instutia ajungand astfel la un buget de aproape 600 de milioane de lei.

Suma totala prevazuta in bugetul municipalitatii pentru 2008 a fost de aproximativ 1,3 miliarde de euro, Primaria Capitalei alocand cei mai multi bani pentru investitii in infrastructura rutiera si modernizarea parcului de mijloace de transport
in comun.

Atat Raicu, cat si Oprescu au spus ca in 2009 banii vor fi mai putini, de aceea edilul sef al Capitalei a salutat ideea de a discuta cu reprezentantii comisiilor proiectele prioritare, pentru ca banii trebuie impartiti cu "parcimonie".

Mitrea, despre ameninţările făcute la adresa lui Geoană: M-am săturat de toate aceste jocuri de culise

Miron Mitrea a oferit, luni, la Antena 3, câteva lămuriri cu privire la înregistrarea telefonică apărută în presă, în care promite să se răzbune pe Mircea Geoană.

Potrivit acestuia, întregul incident a provenit dintr-o tensiune mai lungă, care nu se referea neapărat la poziţia de vicepreşedinte în Senat.

"Sunt foarte supărat pentru că politica încă se mai face prin cotloane", a declarat Mitrea, adăugând că s-a săturat de toate aceste jocuri de culise.

"Regret foarte mult că am fost neatent şi s-a făcut publică acea conversaţie telefonică", a mai afirmat Miron Mitrea.

În respectiva înregistrare, Miron Mitrea promite să se răzbune crunt pe liderul PSD Mircea Geoană: "Nu-l mai las, bă. Mi-am băgat şi m-am băgat. Mi-am băgat colţii în gâtul lui, până nu-i rup beregata nu mă las. Nu-s probleme. Sunt cu colţii în beregata lui şi nu-i mai dau drumul. Mie îmi pare rău că l-am băgat pe Dan Voiculescu în treaba asta, eu chiar n-am nicio treabă cu asta. Dar cu Geoană am. Cu Geoană am probleme. Mi-am băgat dinţii în beregată şi nu-i mai scot. (...) La următoarea şedinţă mai atac o dată, mai atac o dată, mai atac o dată, până îl rup. Am rămas eu singur, dar mi-am adus trupa din ţară. Mi-am adus cavaleria, au venit băieţii mei serioşi".

Potrivit Jurnalului Naţional, convorbirea a avut loc pe 19 decembrie în perioada în care lucrările Senatului erau blocate din cauza refuzului PD-L de a-l vota pe Dan Voiculescu vicepreşedinte.

În replică, Mircea Geoană a declarat, luni, că afirmaţiile lui Miron Mitrea sunt "o jignire la adresa partidului şi a colegilor partidului".

Acesta s-a declarat mâhnit de faptul că există astfel de epitete la adresa colegilor din partid, adăugând că "la nivelul partidului şi a colegilor s-a format o opinie defavorabilă".

De asemenea, Mircea Geoană a precizat că Partidul Social Democrat va decide ce măsură va fi luată în acest caz.

SIF4 şi-a vândut deţinerea la Somaco şi a participat la majorarea capitalului Voluthema Property

SIF Muntenia (SIF4) şi-a vândut pentru 5,66 milioane lei cele 6,5 procente deţinute la producătorul de beton Somaco Bucureşti (SOMZ) şi a adus 2,1 milioane lei la majorarea capitalului Voluthema Property Developer, firmă de investiţii imobiliare
pe care o deţine împreună cu Avicola Bucureşti.

SIF Muntenia şi-a vândut joia trecută cele 742.500 acţiuni deţinute la Somaco, la un preţ de 12 lei/titlu, obţinând astfel 5,66 milioane lei
în urma tranzacţiilor realizate pe piaţa Rasdaq. Acţiunile Somaco vândute joi atât de SIF Muntenia cât şi de alţi acţionari au fost achiziţionate de Transporturi
Auto Astra, care a plătit 5,74 milioane lei, pentru 6,6% din capitalul producătorului de ciment.

De asemenea, SIF Muntenia a subscris 210.000 de acţiuni la majorarea capitalului Voluthema Property Developer, la preţul de 10 lei/titlu. Dezvoltatorul imobiliar
a fost infiinţat în luna februarie de către SIF Muntenia şi Avicola Bucureşti.

SIF Muntenia a raportat pentru primele nouă luni din acest an un profit net de 113,93 milioane lei (31,3 milioane euro
), aproape dublu faţă de cel obţinut în aceeaşi perioadă de anul trecut, când acesta a fost de 63,34 milioane lei.

Bursa de la Tokio a închis în creştere cu 1,6%

Noile măsuri adoptate de guvernul japonez pentru stimularea economiei
naţionale şi anunţul Statelor Unite că va acorda suma de 17,4 miliarde de dolari
pentru cei trei mari constructori auto General Motors, Chrysler şi Ford, au influenţat indicele Nikkei al bursei din Tokio care a închis luni în urcare cu 1,6%, la 8.723,78 puncte. Este cel mai ridicat nivel la care s-a închis bursa din Tokio, după data de 11 noiembrie. Indicele Topix, alcătuit din toate acţiunile listate pe piaţa japoneză, a urcat cu 1,7%, la 848,2.

Una din cele mai volatile acţiuni tranzacţionate la bursa japoneză a fost Toyota Motor Group. Ea a închis în scădere cu 0,2%, după ce a coborât, pentru scurt timp, cu 4% sub nivelul de la finele săptămânii trecute.

Acţiunile din sectorul financiar
, inclusiv cele ale Mitsubishi UFJ Financial Group, cea mai mare bancă
japoneză, au avut cele mai bune performanţe în prima
şedinţă a săptămânii, după ce Banca Japoniei a redus dobânda de politică monetară de la 0,3% la 0,1% şi a anunţat măsuri agresive pentru susţinerea pieţei creditelor, transmite Reuters.

Persoanele care cumpără şi vând case şi terenuri în scopuri comerciale ar putea plăti TVA de 19%

TVA de 19% pentru tranzacţiile imobiliare! Programul
de guvernare al coaliţiei prevede plata taxei pe valoare adăgată pentru cei care vor cumpăra şi vinde case şi terenuri
în scopuri comerciale
. Totuşi, data de la care noile impozite ar putea fi introduse, nu este precizată.

Dacă până acum doar companiile plăteau TVA pentru tranzacţiile imobiliare, situaţia s-ar putea schimba, cel mai probabil de anul viitor. Persoanele care vor vinde şi cumpăra case în scopuri comerciale vor achita TVA de 19%.

În plus
, câştigurile obţinute din astfel de operaţiuni vor fi impozitate cu 16%. În prezent, la proprietăţile care sunt vândute în mai puţin de trei ani de la dobândire, cota de impozit este de 3%.

O cotă valabilă numai dacă valoarea proprietăţii nu trece de 200 de mii de lei
. Peste acest nivel se adaugă o sumă fixă de 6 mii de lei şi o cotă de 2%, calculată la valoarea care depăşeşte 200 de mii.

Dacă este vorba despre vânzarea caselor sau a terenurilor la peste trei ani de la momentul cumpărării, cota de impozitare va fi redusă cu un procent. Ceea ce înseamnă că pentru proprietăţi de peste 200 de mii de lei, suma fixă plătită va fi de 4 mii de lei.

Blog Archive

Astra Sport Pariuri: 2009
Astra Sport Pariuri: 2009
Astra Sport Pariuri: 2009
Astra Sport Pariuri: 2009