Germania, Italia si alte state membre ale Uniunii Europene au solicitat, vineri, efectuarea unei anchete care sa stabileasca cine a provocat conflictul din Osetia de Sud, estimand ca rezultatul investigatiilor ar putea contura
natura relatiilor dintre Rusia si Georgia, transmite Reuters, citata de Agerpres. Pe de alta parte, comisarul european pentru comert, Peter Mandelson, a declarat ca ar fi o greseala ca Cei 27 sa pedepseasca Moscova blocand demersurile acesteia de a adera la Organizatia Mondiala a Comertului, adaugand ca Occidentul ar trebui sa priveasca relatiile cu Rusia pe termen lung. Pana in prezent, Uniunea Europeana si Statele Unite au evitat sa aplice sanctiuni dure impotriva Moscovei, drept pedeapsa pentru demersurile acesteia de a trimite soldati si tancuri pentru a narui eforturile Georgiei de a recapata controlul asupra celor doua regiuni separatiste, dar au condamnat reactia Moscovei, considerand-o disproportionata. Occidentul si-a manifestat sustinerea pentru integritatea teritoriala a fostei republici sovietice Georgia, insa oficialii europeni si unii oficiali de la Washington s-au aratat dezamagiti fata de incercarea presedintelui Mihail Saakasvili de a solutiona prin forta militara acest conflict inghetat de lunga durata. "Este important sa stabilim cine s-a implicat si din ce motive a facut-o in escaladarea conflictului armat in contextul in care ne gandim la natura relatiilor pe care le vom avea in viitor cu partile implicate aflate in conflict - si ma refer atat la Georgia cat si la Rusia", a declarat seful diplomatiei de la Berlin, Frank-Walter Steinmeier, inainte de reuniunea informala a ministrilor europeni de externe care are loc la Avignon (Franta). El a adaugat ca Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), ai carei observatori se afla in teren in Georgia, detine informatii despre modul cum s-a ajuns la conflictul armat. Ministrul italian de externe, Franco Frattini, a spus ca sustine realizarea unei asemenea anchete, precizand ca a primit semnale pozitive de la Moscova si Tbilisi. "Am discutat despre acest subiect atat cu Federatia Rusa cat si cu Georgia si ambele parti mi-au spus ca nu se opun. Exista sanse bune pentru demararea investigatiilor", a afirmat el. Ideea a fost sustinuta in mod deschis si de Austria si Luxemburg, in timp ce ministrul britanic de externe, David Miliband, a declarat ca Marea Britanie a solicitat intotdeauna sa fie verificate afirmatiile privind existenta unor cazuri de incalcare a drepturilor omului. "Am spus intotdeauna ca vom da curs (acestor investigatii) fara teama si fara a favoriza pe nimeni", a explicat Miliband, in contextul in care Londra a sustinut ca Moscova trebuie sa suporte consecintele actiunilor pe care le-a intreprins in acest conflict.
Bine ai venit la Astra!
Bine ai venit pe primul blog al agentiei de pariuri Astra Sport Bets! Cu siguranta vei gasi aici cele mai bune surse de castig alaturi de Astra Sport Bets
Astra Sport Bets
Blog Archive
-
▼
2009
(157)
- ► septembrie (20)
-
▼
iulie
(35)
- PNL a cerut amânarea învestiturii noului Guvern. P...
- Elena Udrea mizeaza pe "apele si raurile din inter...
- Din ciclul Revolutia furata. Iliescu a fost batut ...
- Miniştrii desemnaţi ai României, implicaţi în nume...
- Boc:Noul Guvern va suspenda un an plata indemnizaţ...
- Cheltuielile din bugetul Capitalei, diminuate cu 1...
- Mitrea, despre ameninţările făcute la adresa lui G...
- SIF4 şi-a vândut deţinerea la Somaco şi a particip...
- Bursa de la Tokio a închis în creştere cu 1,6%
- Persoanele care cumpără şi vând case şi terenuri î...
- BVB ora 10.30: Aprecieri la inceput de saptamana
- Wall Street trece pe roşu după ce lista companiilo...
- Petrom a ieftinit benzina cu 5 bani şi motorina cu...
- Decimarea dealerilor auto din SUA
- Anul 2009 va aduce corectii serioase pe pietele im...
- Exporturile României au scăzut la mai puţin de jum...
- Cei mai bogaţi 50 de arabi au pierdut 25 de miliar...
- Ford şi Renault cer garanţia statului pentru credi...
- Rusia confirmă că va fi afectată de recesiune
- Frauda de tip Caritas a şefului de la Nasdaq aduce...
- Justiţia e oarbă. Dar ministrul?
- Fotbal cu picioare de lut
- Dragostea sârbească
- Mezina Băsescu şi fiul lui Cezar Preda, şcolari pe...
- Petrecere a motocicliştilor, terminată cu împuşcături
- Băsescu îl invită pe Papa Benedict al XVI-lea în R...
- Lecţii la liceu despre Ceauşescu, disidenţi, Eugen...
- Cele mai importante state UE cer o ancheta pentru ...
- Doi bucureşteni au fost împuşcaţi de un şofer supă...
- Copiii cerşetori, apăraţi doar pe hârtie
- Presedintia României si CSM sunt in razboi. Inving...
- Rusia şi Georgia au semnat acorduri de pace diferite
- Coruptie in fotbal: procurorii DNA vor instrumenta...
- Trei morţi în urma unui accident rutier în zona lo...
- 100 de falşi piloţi, scoşi ilegal din ţară de o re...
Astra Sport Pariuri: Cele mai importante state UE cer o ancheta pentru a se stabili cine a inceput razboiul din Georgia
Astra Sport Pariuri: Cele mai importante state UE cer o ancheta pentru a se stabili cine a inceput razboiul din Georgia
Astra Sport Pariuri: Cele mai importante state UE cer o ancheta pentru a se stabili cine a inceput razboiul din Georgia