Zilele trecute, cu prilejul ultimului spectacol cu "Lacul lebedelor", marea noastra balerina Ileana Iliescu a fost sarbatorita pe scena Operei Nationale.
In "Lacul…" lui Ceaikovski, Luli - cum o alinta prietenii - a stralucit in mod absolut in peste patru sute de spectacole sustinute in tara sau pe multe dintre marile scene ale lumii. Am venit pentru a fi alaturi de acest minunat artist care, de-a lungul deceniilor, a stiut sa se daruiasca artei si publicului. Este artistul care a dispus intotdeauna de un emotionant firesc al adresarii, o adresare conditionata de demnitatea respectului
aratat in egala masura artei sale, publicului. Ileana Iliescu a stiut sa cultive increderea orientata in ambele sensuri. Au venit cu bucurie unul in intampinarea celuilalt. A dispus de o adresare cordiala, impecabil orientata in plan artistic. A beneficiat de generozitatea unui raspuns intremator, entuziast, din partea oamenilor din sala. A dansat pentru doua generatii de iubitori ai dansului academic. A dansat in epoci diferite. Dar publicul, marele public, mereu acelasi,
mereu altul, de la elevii de scoala la seniorii cei varstnici, a simtit in Ileana Iliescu artistul unui parteneriat de temeinica incredere, de exemplara comunicare, lipsita de echivoc.
A facut parte din prima generatie de artisti dansatori care si-au definitivat studiile in tara. Cu Anton Romanovski. Cu Oleg Danovski la Opera bucuresteana. A beneficiat, in anii ‘50-’60, de climatul unei exemplare elevatii artistice instituite la noi de turneele trupelor ruse, de prezenta unor artisti de talia unor Dudinskaia, Plisetzkaia, Sergheyev, Barisnikov. A beneficiat de climatul stimulator al unui cuplu de artisti de referinta in planul baletului academic cum au fost Irinel Liciu si Gabriel Popescu.
Ileana Iliescu a parcurs marele repertoriu romantic al secolului al XIX-lea, de la "Coppelia", de la "Lacul…" la "Don Quijote". Caci – nu-i asa? – baletul academic este o arta de esenta romantica. A aparut in mari coregrafii traditionale, dar si in coregrafii ale secolului trecut, inclusiv in repertoriul romanesc. Spectaculozitatea scenica a gestului, sustinerea liniei acestuia, arabescul desenat al poantei, tehnica impecabila au fost admirate ani de-a randul in "Lacul…", in dublul rol al lebedei albe, Odette, al celei negre, Odille. Este un rol complex cu incarcaturi caracterologice net diferite.
Astazi, la cinci decenii de la premiera bucuresteana, tinuta actuala a spectacolului este una prafuita, chiar vetusta. A facut sali pline la fiecare spectacol, timp
de cincizeci de ani, in numere coregrafice de caracter foarte diferit, de la expresia lirica profunda pe care o dezvolta actele 2 si 4, scene coregrafice ce apartin liniei traditionale preluate prioritar de la Marius Petipa si Lev Ivanov, la pitorescul dansurilor populare din actul al 3-lea, la finalul baletului, momente concepute de Oleg Danovski insusi. In rolul celor doua lebede a stralucit, literalmente, Corina Dumitrescu. Desi incarcatura dramatica a finalului, dialogul cu ansamblul au fost vadit diminuate. Vlad Toader, in rolul bufonului, face in continuare – de ani buni! – deliciile publicului. In rolul printului, Ovidiu Matei Iancu nu indreptateste asteptarile initiale, privind performantele sale solistice. Si astazi, la cinci decenii dupa ce a sustinut premiera spectacolului, octogenarul Cornel Trailescu se dovedeste a fi un dirijor sigur, un acompaniator util al spectacolului coregrafic.
E oare bine ca va fi lasat deoparte acest spectacol, acest moment de referinta al artei noastre coregrafice? Cu decenii in urma a fost calduros apreciat chiar si la "Balsoi", la Moscova. Era mai potrivit ca aceasta pretioasa fosila a peisajului nostru coregrafic sa fi fost pastrata, sa fi fost reconditionata?
Ne vom da seama, poate, atunci cand ne va lipsi.
