Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Contractul de iubire salvează căsnicia Madonnei

Regina muzicii pop Madonna şi soţul ei, Guy Ritchie, şi-au salvat căsnicia cu ajutorul unui „contract al dragostei”. Cântăreaţa, în vârstă de 48 de ani, şi regizorul Guy, în vârstă de 38, le-au spus prietenilor lor că sunt „mai fericiţi ca niciodată”, după ce au stabilit să treacă peste problemele apărute şi să îşi întărească legătura de şapte ani! Perechea a depăşit acele nemulţumiri din viaţa de cuplu cu ajutorul unei specialiste, Tricia Barnes.

Şi, după ore de dscuţii de la inimă la inimă, mai ales în timpul vacanţei lor la New York, cei doi au hotărât să îşi pună de acum înainte căsătoria şi familia lor pe primul loc. Totodată, ei au redescoperit dragostea care i-a adus în urmă cu câţiva ani unul în braţele celuilalt. Cuplul a fost de acord să: petreacă cât mai mult timp posibil acasă cu copiii, Lourdes, în vârstă de 10 ani, Rocco, de şase, şi copilul adoptat David, de un an şi jumătate; să îşi suspende proiectele solo, dacă acestea afectează nevoile celorlalţi; să caute o casă mai spaţioasă pentru familie în Manhattan, New York, dar să îşi păstreze şi casa din Marea Britanie şi să stabilească un zbor spre Los Angeles, la sfârşitul acestei luni, pentru două săptămâni, într-o scurtă vacanţă alături de copii
.

Un prieten apropiat al cuplului a declarat pentru publicaţia britanică People: „Guy şi Madonna chiar sunt fericiţi şi optimişti, şi noi toţi suntem emoţionaţi pentru ei. Ei au muncit foarte mult ca să o scoată la capăt cu acest mariaj şi să ajungă la un alt nivel de înţelegere. A acceptat fiecare dintre ei că are partea lui de vină, ceea ce a condus la apariţia problemelor prin care au trecut, şi sunt hotărâţi să nu mai lase nimic să intervină între ei. Este un nou început şi acum arată ca şi cum ar fi o pereche proaspăt căsătorită”.

Blog Archive

Astra Sport Pariuri: Contractul de iubire salvează căsnicia Madonnei
Astra Sport Pariuri: Contractul de iubire salvează căsnicia Madonnei
Astra Sport Pariuri: Contractul de iubire salvează căsnicia Madonnei
Astra Sport Pariuri: Contractul de iubire salvează căsnicia Madonnei