Moliceanu, Razgandeanu, Taraganiceanu. Doi ani de zile, premierului i s-au lipit porecle umilitoare pe spatarul scaunului in care statea fixat cu suruburi de 24. Intr-o buna zi insa, Tariceanu s-a uitat in buletin si, marcat de revelatie, a decis sa-si ridice numele la superlativ. Asa s-a nascut Duriceanu. Iesit din defensiva in care se blocase jumatate de mandat, seful Guvernului a constatat ca are putere si a inceput sa o foloseasca. Dupa ce a prins curaj dand cu flit dupa Flutur si si-a mai facut mana descapatanandu-l pe Bodu, l-a executat cu raceala si pe titularul de la MAE. De neoprit in contraofensiva sa surprinzatoare, Tariceanu a trecut sa-i raspunda presedintelui Basescu cu acelasi ton artagos-jignitor cu care l-a obisnuit seful statului in acest rastimp.
Sarja premierului nu numai ca a rupt asediul Palatului Victoria, dar a patruns si in teritoriul inamic. Acuzele de minciuna pe care i le-a aruncat Basescu duminica, la "Pro Vest" ("Omul asta minte atat de mult incat nu trebuie luat in consideratie"), s-au intors impotriva presedintelui. Dupa ce Ungureanu insusi a recunoscut ca nu l-a informat pe premier, calomnia prezidentiala a sunat isteric.
Beneficiile lui Tariceanu de pe urma eliminarii lui Ungureanu nu se opresc insa aici: ramanerea in PNL a fostului ministru e o pleazna data si PLD-ului lui Stolojan, devenit azilul proscrisilor liberali. In plus
, daca va fi plasat cap de lista pentru europarlamentare, demisionarul de la Externe ar putea aduce un spor procentual partidului, pe care nici o alta varianta (din putinele si nefericitele ramase in clipa de fata) nu l-ar putea asigura.
De partea cealalta, pierderile pentru Traian Basescu nu sunt neglijabile. In clipa de fata, seful statului a scapat din mana jocul politic. Nu mai este el cel care da temele. Refugiul pe care il invoca si de care isi leaga sperantele supravietuirii politice - cel al sprijinului popular - este valabil, dar numai ocazional, adica la vot: fie la referendum, fie la alegeri. In rest, el are de luptat pe scena politica cu o distributie tot mai clar mobilizata impotriva sa si se pare ca incepe sa-si cam iasa din rolul de presedinte-jucator. Spiritul sau aventurier il impinge, vizibil, la gesturi provocatoare, in ciuda situatiei sale delicate din acest moment.
Ii place sa zgandare, cu batul prin gard, asa cum a facut-o in ultimul interviu televizat, asmutind chiar si adversari care inca mai hibernau. Mai grav insa pentru seful statului este ca episodul Ungureanu i-a completat imaginea de politician-tradator. Pe Petre Roman l-a ridicat in slavi ca sa-l arunce de acolo cu zgomot. Pe Stolojan n-a avut nici un scrupul sa-l inlocuiasca la prezidentiale, inlacrimat, in niste circumstante inca neelucidate pana in zilele noastre. Pe Tariceanu l-a facut de doi lei, povestind in gura mare cum l-a scos din anonimat sa-l faca vedeta politica. Pe Ungureanu, care s-a gudurat atata vreme prin biroul sau de la Cotroceni, l-a lasat din mana fara sa clipeasca.
Cine va mai avea suficienta incredere sa se intovaraseasca cu Traian Basescu? Aceeasi greseala a facut-o si Adrian Nastase, care s-a descotorosit de oamenii din jur ori de cate ori calculele lui ii aratau ca e mai bine asa. A crezut si el ca aroganta, aerul atotputernic ii sunt suficiente. Si a sfarsit prin a fi el insusi abandonat.
